S-a întors la ţară în România după 27 de ani de viaţă în Coreea de Sud
Eugenia Pop Lee s-a stabilit, toamna aceasta, în satul Toaca (Mureş) după ce a trăit aproape jumătate din viaţă în capitala Coreei de Sud. „Mulţi zic că am bolunzât, dar pentru mine este minunat”, explică femeia, care în Seul a lucrat ca profesoară de engleză, a fost jurnalistă, a jucat în telenovele şi a avut un restaurant.
„Deşi am stat 27 de ani acolo, acasă a fost şi este aici!”, a povestit Eugenia pentru adevarul.ro. Nu a venit singură, ci cu soţul ei, Lee Byong Mun (63 de ani), care după o viaţă de inginer de întreţinere în capitala Coreei de Sud , îşi va petrece anii de pensie în satul Toaca din judeţul Mureş. „Toaţă viaţa lui a hălăduit prin minunile tehnologiei! Se strica ceva, mâna pe telefon şi gata! Ioi! Amu, cară gunoi cu roaba, sapă, umblă prin noroi. Nu ştie română, nu ştie nimic de la ţară. Şi uite că se obişnuieşte. E un început, la cei 63 de ani ai lui”, povesteşte fosta profesoară de engleză.
Eugenia şi-a cunoscut viitorul soţ când avea 25 de ani: „El şi o gaşcă de 45 de coreeni au venit cu vaporul la reparat în docuri, în Mangalia, unde locuiam. Cinci dintre ei s-au căsătorit românce”. Au făcut o nuntă românească de „trei zile şi trei nopţi” şi, după un 1 an şi ceva în România, s-au mutat la Seul.
Eugenia a făcut de toate în Coreea: a fost profesoară de engleză la grădiniţă, a participat la emisiuni TV, a jucat în telenovele, a scris la ziar şi a deschis un restaurant – „Dracula’s Lounge”, „singurul din Seul unde se gătea gulaş, sarmale mai făceau bulgarii, ruşii, dar gulaş numai eu făceam”. S-a obişnuit greu să doarmă pe podea şi cu mâncarea coreeană: „nu lipsea niciodată castronul cu orez şi ciorba iute de-ţi fluieră urechile. Plus buruieni opărite sau părpălite. Carne mai puţin”.
Viaţa ei a fost împărţită în slujbele cu jumătate de normă şi grija pentru cele două fete. Eugenia spune că nu a fost greu să-şi convingă soţul să revină în România: „În Seul viaţa e scumpă pentru pensionari. Eu am lucrat toată viaţa part time şi nu am pensie. Sunt multe persoane în Seul care lucrează la 60-70 de ani. Sunt locuri de muncă mai uşoare, dar se şi plătesc mai puţin”.
Spune că nu au mari planuri în România: se vor gospodări cum pot mai bine la ţară. „Vom cultiva pământul, am adus şi nişte buruieni de ale lor să văd dacă se prind aici. Animale nu putem ţine că le mănâncă urşii. De atâtea ori ne-au stricat gardul că am zis să-l lăsam aşa”. Românca spune că nu exclude şi alte proiecte, dar acum sunt în perioada de acomodare.
Eugenia este de părere că „atât în România, cât şi în străinătate sunt plusuri şi minusuri. Depinde ce înseamnă bucuria vieţii la tine. Ea este amuzată de românii aflaţi în străinătate care pun accentul doar pe partea pozitivă şi ridică în slăvi viaţa de acolo. Eu le zic celor care vor să plece în străinătate: dacă cauţi câinii cu covrigi în coadă, s-ar putea să găseşti doar gaura de la covrig”. Ea crede că „oricât de bine m-am adaptat la viaţa din Coreea, până la urmă tot eram considerată un străin.”
