S-au pus în mișcare Trenurile Zăpezii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Turiştii care vor să meargă la munte au la dispoziţie trenuri mai ieftine către destinațiile lor preferate. De ieri, s-au pus în mișcare Trenurile Zăpezii, care vor circula zilnic până pe 28 februarie 2018.

Călătoriile către stațiunile montane de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi staţiunile Straja şi Parâng din Petroşani sunt, de ieri, mai ieftine chiar și cu 50%. Trenurile zăpezii au intrat în circulație de ieri și vor transporta turiștii la munte până la sfârșitul lunii februarie a anului viitor. De luni până joi, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%. Reducerea se aplică la tariful de transport pentru adult și copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral. În zilele de weekend, spre exemplu, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Brașov și retur) au reduceri între 31% și 56%, informează CFR Călători.

Astfel, o călătorie București – Brașov care costă 48,6 lei cu InterRegio, la Trenurile Zăpezii este numai 37,45 lei. Pentru un bilet București Nord – Vatra Dornei turiștii vor trebui să scoată din buzunare 100,9 lei la InterRegio și 76,65 lei cu Trenul Zăpezii.

În plus, de duminică a intrat în vigoare și noul Mers al Trenurilor 2017 - 2018, care va fi valabil până la data de 8 decembrie 2018. Zilnic se vor afla în circulaţie între 1200 și 1300 de trenuri, în funcție de perioada din an.

La trenurile IR 1633 şi IR 1632 București Nord – Brașov şi retur, care vor circula permanent, timpii de mers sunt mai mici cu aproximativ 20 minute faţă pe mersul de tren actual, durata de parcurs fiind de 2 ore și 25 de minute.

Sunt introduse în circulaţie trenurile IR 1784 și IR 1785 București Nord– Pitești şi retur cu legătură în Curtea de Argeș pentru fluidizarea traficului de călători, cu respectarea mersului cadențat la interval de o oră pe această rută.

În sezonul estival 2018, turiștii care doresc să meargă la mare au la dispoziție Trenurile Soarelui, care vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Deasemenea, tot în vara lui 2018 va circula o nouă pereche de trenuri pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

Trenurile directe IR 1688 și IR 1689 Tulcea Oraș – București Nord şi retur care circulă zilnic în sezonul estival vor circula şi în perioada de extrasezon, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Zilnic, la cadență de aproximativ 2 ore, va exista legătură feroviară București – Aeroport și retur.

”Pe lângă legitimațiile de călătorie emise în baza facilităților acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (ex. gratuitate pentru studenți și reduceri pentru elevi, pensionari etc.), CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card Tren Plus, minigrup, etc)”, informează operatorul feroviar.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2017-2018” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 15 lei. Deoarece conţinutul poate fi actualizat, călătorii sunt sfătuiți să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.

Trenuri noi și în traficul internațional

Şi în anul 2018, pasagerii vor putea călători în afara țării zilnic, cu trenuri directe din București Nord către Viena (de la 39 Euro pe sens) și Budapesta (de la 29 Euro pe sens), Chişinău (19 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia și Salonic. Din Viena există posibilități de călătorie către orice destinație europeană. De asemenea, oferta de transport internațional include trenuri zilnice directe către Budapesta și din Timişoara (de la 15 Euro pe sens), Cluj Napoca (de la 15 Euro pe sens) şi Brașov (de la 19 Euro pe sens), informează realitatea.net. Foarte avantajoase sunt şi ofertele pentru călătoriile către Austria, Germania, Polonia, Slovacia şi Cehia, cât şi oferta Interrail Pass, care reprezintă practic un abonament valabil în toată Europa sau pe o anumită țară din Europa. În plus, vor fi introduce și trenuri noi pentru rutele externe. IR 72 şi IR 73 vor circula spre/dinspre Budapesta din Timişoara Nord, iar legătura cu acestea dinspre/spre Bucureşti Nord va fi asigurată de trenurile IR 1797 şi IR 1798 Bucureşti Nord – Timişoara Nord şi retur.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net