S-au redeschis trei puncte de trecere a frontierei dintre România şi Serbia

Ultima actualizare:

    foto: News.ro
foto: News.ro

Trei puncte de trecere a frontierei între România şi Serbia, aflate pe teritoriul judeţului Timiş, au fost redeschise. Acestea au fost închise din cauza pandemiei de COVID-19. În Serbia se poate intra cu dovada vaccinării în România sau cu prezentarea unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ.

„Având în vedere necesitatea asigurării unui trafic fluent în punctele de trecere a frontierei, pe fondul îmbunătăţirii situaţiei epidemiologice la nivel internaţional şi ţinând cont de creşterea numărului participanţilor la trafic, în contextul eliminării unora dintre restricţiile impuse de evoluţia pandemiei generată de virusul Covid-19, începând cu 01.07.2021, în judeţul Timiş, sunt redeschise trei puncte de trecere a frontierei de la graniţa cu Serbia, destinate traficului de persoane şi autovehicule de până la 3,5 tone”, a anunţat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, într-un comunicat de presă, de joi. 

Acestea sunt utilizate preponderent de către cetăţenii din localităţile de frontieră şi vor fi operaţionale, în intervalul orar 08.00-20.00. 

 Este vorba despre punctele de trecere Valcani- Vrbica (zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare),  Lunga - Nakovo (zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga) şi Foeni - Jasa Tomic ( zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni).

 Potrivit Ministerului român de Externe, autorităţile din Republica Serbia permit intrarea pe teritoriul acestui stat persoanelor care fac dovada efectuării în România a schemei complete de vaccinare anti-COVID- 19 fără a mai solicita prezentarea unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (dovada se face prin prezentarea certificatului de vaccinare emis de autorităţile române competente).

De asemenea, pot intra pe teritoriul Republicii Serbia fără a prezenta un test PCR negativ sau alte documente medicale cetăţenii români minori (cu vârsta de până la 18 ani).

 Rămâne în vigoare permiterea tranzitării teritoriului Republicii Serbia pentru o durată de maximum 12 ore fără a fi necesară prezentarea unui test PCR negativ sau a altei dovezi de imunizare. Persoanele aflate în această situaţie sunt obligate să prezinte dovada tranzitului către statul de destinaţie finală (rezervarea unui pachet turistic, existenţa domiciliului sau a reşedinţei în străinătate etc., aceste documente fiind evaluate de autorităţile de frontieră).

 Persoanele care nu se află în situaţiile de mai sus şi care doresc să călătorească în Serbia pot intra pe teritoriul acestui stat doar în cazul în care prezintă un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, a cărui valabilitate să nu depăşească 48 de ore de la momentul eliberării rezultatului, emis de laboratoarele acreditate din statul de provenienţă, informează news.ro.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William Kate Middleton cu Prinții George Charlotte și Louis GettyImages 2187955497 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dating online reusit jpeg
Lac culori  jpg
FotoJet jpg
Nicuşor Dan fB jpg
image png
Marte jpg
Cele mai hazlii scrisori din tolba lui Mos Craciun  Sursa imagine shutterstock 745825033 jpg
stefan cel mare GettyImages 878490466 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net