Sală de sport nouă pentru elevii Liceului «Dacia» din Bucureşti

Sală de sport nouă pentru elevii Liceului «Dacia» din Bucureşti

Ultima actualizare:
Construcţia va fi dispusă pe două niveluri
Construcţia va fi dispusă pe două niveluri

Elevii Grupului Şcolar Industrial „Dacia” din sectorul 4 al Capitalei vor avea o sală de sport nouă până la sfârşitul acestui an. Primăria sectorului 4 a eliberat ieri autorizaţia de construire a edificiului, care va fi ridicat de Compania Naţională de Investiţii, aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Viitoarea sală de sport va fi dispusă pe două niveluri, parter şi un etaj. La primul nivel va exista un teren pentru practicarea tuturor sporturilor de sală (basket, volei, handbal, minifotbal şi tenis). La etaj vor fi amenajate vestiare. Terenul, în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, a fost pus la dispoziţie de autorităţile sectorului 4. Programul „săli de sport” a fost lansat în anul 2002 de Ministerul Dezvoltării şi vizează dotarea unităţilor şcolare de la oraşe şi sate cu spaţii pentru practizarea sporturilor.


    Construcţia va fi dispusă pe două niveluri
Construcţia va fi dispusă pe două niveluri


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
cheie usa istock jpg
DN1 jpeg
calendar pompieri australia profimedia (2) jpg
image
image