Șapte ani de la tragedia din Apuseni. Romanița Iovan și fiul ei au urcat pe munte, la locul în care au murit Adrian Iovan și Aura Ion

Ultima actualizare:
Studenta Aura Ion avea doar 23 de ani
Studenta Aura Ion avea doar 23 de ani

În 20 ianuarie se împlinesc 7 ani de la tragedia aviatică din Apuseni. Atunci, pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion au pierit în munți, după ce avionul în care se aflau alături de cinci medici și un copilot s-a prăbușit. Ca în fiecare an, Romanița, fosta soție a pilotului, și fiul lor, Albert, au urcat pe munte pentru a-l comemora pe cel pierdut.

Romanița Iovan a împărțit pachete pe munte

”Suntem în plină pandemie, așa că și pomana în memoria lui Adrian trebuie să țină cont de reguli. Chiar dacă vom fi pe munte, în aer liber, cu toții vom merge cu mască, pentru a ne proteja pe cât de bine posibil. În anii trecuți, după slujbă, sătenii erau invitați la masă într-un loc închis, însă anul acesta nu vom mai proceda asa.

Vom împărți pachetele sus pe munte, chiar la locul tragediei, după oficierea slujbei. Apoi, vom merge la izvorul din zonă, cel care poartă numele Adrian Iovan, iar cine va dori va putea desface să mănânce acolo, un mic picnic pe zăpadă. Tradiția spune că trebuie să împărțim haine la pomana de șapte ani, unui bărbat. Ne-am gândit că cel mai bine ar fi să dăm unei întregi familii, nu doar bărbatului, așa că vor primi haine și soția și copiii celui ales”, a declarat Romanița Iovan pentru playtech.ro.

Adrian Iovan și Aura Ion au murit în accidentul aviatic din Apuseni, în ianuarie 2014
Adrian Iovan și Aura Ion au murit în accidentul aviatic din Apuseni, în ianuarie 2014

Adrian Iovan și Aura Ion și-au pierdut viața în accidentul aviatic din Apuseni


    Studenta Aura Ion avea doar 23 de ani foto: arhivă Click!
Studenta Aura Ion avea doar 23 de ani foto: arhivă Click!

În 20 ianuarie 2014, un avion medical la bordul căruia se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul Răzvan Petrescu, medicii care trebuiau să efectueze o prelevare de organe la Oradea: Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru, Sorin Ianceu şi studenta Aura Ion, s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, după ce pe aripile aeronavei s-a depus gheaţă.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion au murit din cauza rănilor grave, dar şi din cauza frigului în care au zăcut circa şase ore, cât au durat căutările. Ceilalţi cinci pasageri au scăpat cu viaţă.

Trei localnici au găsit epava și victimele

Albert Iovan i-a adus un omagiu tatălui său
Albert Iovan i-a adus un omagiu tatălui său

La ora 16.34, se răspândeşte rapid vestea că un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropierea localităţii Beliş, în judeţul Cluj, într-o zonă montană. Un medic din avion a anunţat autorităţile la 112. Din cauza ceții și a zonei împădurite în care s-a prăbușit avionul, echipele de salvatori au au putut găsi medicii și echipajul avionului.

O mână de localnici din localitate Horea au plecat și ei să caute supraviețuitorii și i-au găsit la ora 21.20. Pilotul Adrian Iovan (55 de ani) și studenta Aurelia Ion (23 de ani) au murit în acest teribil accident aviatic, iar ceilalți au fost grav răniți. Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net