Șase județe au fost afectate de inundații! În Teleorman, zeci de gospodării au fost distruse
19 localități din șase județe au fost afectate de topirea rapidă a zăpezilor. Cel mai afectat județ este Teleorman, unde peste 80 de gospodării au fost inundate. De mai bine de 24 de ore, pompierii au intervenit cu 40 de mijloace tehnice pentru evacuarea apei.
Din cauza topirii rapide a zăpezilor, ca urmare a încălzirii vruște a vremii, s-au produs inundații, după ce nivelul pânzei freatice (stratul de apă din subteran) din anumite zone, a crescut foarte mult, anunță Hotnews. Conform datelor transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), s-au înregistrat inundații în 19 localități din următoarele șase județe: Dolj, Giurgiu, Olt, Prahova, Teleorman și Vâlcea.
Cel mai afectat este Teleormanul, cu pagube materiale considerabile. În comuna Drăgănești Vlașca (care cuprinde satele Drăgănești, Vlașca, Comoara și Văceni), peste 80 de gospodării și anexe au fost afectate de apă, mai multe hectare de teren arabil și în jur de 140 de fântâni au fost colmatate, informează sursa citată.
Inundațiile au afectat și porțiuni ale unor drumuri naționale. DN 503 este inundat pe o distanță de aproape 200 de metri, iar DN5 (E70), pe o lungime de 100 de metri. Pompierii au intervenit pentru remedierea situației. În Teleorman, aceștia au intervenit cu motopompe de diferite capacități și cu autospeciale pentru evacuarea apei.
În cursul nopții de 8 spre 9 martie, pompierii au ridicat diguri din saci de nisip în zonele unde s-a acumulat apă în urma topirii zăpezii. De asemenea, li s-a recomandat sătenilor să evite consumul apei din fântâni, până nu vor fi curățate și verificate.