Şase şantiere, 125 de luni întârziere

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Şase idei geniale, şase proiecte măreţe pentru bucureşteni. Dacă toate s-ar fi construit ca prin minune, acum viaţa noastră ar fi mai uşoară. Însă, cele mai mari şantiere aflate în execuţie în Capitală au, împreună, o întârziere de mai bine de zece ani. Aflaţi mai jos despre ce proiecte e vorba.

Centrul Istoric. Povestea lui începe în 2003, când s-a luat în discuţie modernizarea a 14 străzi, ciuruite de trecerea anilor. Reabilitarea zonei centrale a început în septembrie 2006, cu un an mai târziu decât fusese stabilit, şi trebuia finalizată în iulie 2008.

Centrul Istoric- Începere lucrări: septembrie  2006, cu un an întârziere Termen: iulie 2008 Întârziere: 77 de luni

simeon stalpnicul png

Nici acum, în aprilie 2012, proiectul-pilot nu e gata, deşi aici s-au cheltuit peste 30 de milioane de euro şi mai multe firme au fost schimbate pentru execuţie. Şantierul ocupă locul 1 în top cu 77 de luni de întârziere.

Străpungerea Doamna Ghica. Este, de fapt, o nouă arteră de circulaţie care leagă cartierul Colentina de cartierul Pantelimon şi zona Chişinău-Nicolae Grigorescu. Lucrările au început în octombrie 2006 şi aveau termen octombrie 2009.

Străpungerea Doamna Ghica- Începere lucrări: octombrie 2006 Termen: octombrie 2009 Întârziere: 28 de luni

simeon stalpnicul png

S-au efectuat 50% din lucrări, iar şantierul a fost abandonat de firma constructoare. Primăria Capitalei a refăcut licitaţia la sfârşitul anului trecut şi a alocat 46 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor. Proiectul are deja 28 de luni întârziere.

Bulevardul Uranus. Diametrala nord-sud sau bulevardul Uranus este un proiect vital. Contestat asiduu de câteva organizaţii, proiectul are scopul de a asigura o alternativă de trafic la bulevardul Magheru şi la Calea Victoriei. Scandalurile şi procesele intentate l-au întârziat deja cu nouă luni.

Bulevardul Uranus- Începere lucrări: decembrie 2009 Termen: iunie 2012 Întârziere: 9 luni

simeon stalpnicul png

Pasajul Pipera-Văcărescu. Putea fi primul proiect care se termină la timp în mandatul Oprescu, însă pasajul, care supratraversează Calea Floreasca şi Şoseaua Pipera, s-a încăpăţânat să rămână închis.

Deşi e sută la sută finalizat încă din luna decembrie a anului trecut, podul nu poate fi dat în folosinţă decât atunci când vor fi realizate şi bretelele laterale.

Parcarea Universitate- Începere lucrări: septembrie 2010, cu cinci luni întârziere Termen: aprilie 2012 Întârziere: 7 luni

simeon stalpnicul png

Parcarea Universitate. În această primăvară trebuia să putem parca sub Piaţa Universităţii, însă edilii nu s-au ţinut de cuvânt. Lucrarea a început în septembrie 2010, cu cinci luni mai târziu decât fusese prognozat. Inaugurarea a fost fixată în aprilie 2012, însă, aceasta a fost amânată până în iunie 2012.

Pasajul Mihai Bravu- Începere lucrări: ianuarie 2011 Termen: ianuarie 2012 Întârziere: 4 luni

simeon stalpnicul png

Pasajul Mihai Bravu. Este o investiţie propusă de primarul Sorin Oprescu. Şantierul a fost deschis în ianuarie 2011, iar lucrarea trebuia finalizată în termen de un an. În acest moment, pasajul suprateran are patru luni de întârziere, însă nu e făcut nici pe jumătate. Click! estimează că acesta va fi gata abia peste 12 luni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Joseph Maroon01 jpg, FOTO facebook/Joseph Maroon
image
image
image
image
image
image
index webp
Cristian Popescu Piedone afișând tricoul cu mesajul „Și eu sunt interlop” png
image png
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Mici pe gratar FOTO Shutterstock jpg
earthworm 686592 1280 jpg
belgium 6497401 1280 jpg
pestera Farcu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net