Satul ăsta n-a avut niciodată doctor
Doamne fereşte de vreo boală sau, şi mai rău, de o urgenţă medicală! Aşa se roagă, în fiecare dimineaţă şi seara, oamenii din Dimăcheni, judeţul Botoşani. Pentru ei, ajutorul de specialitate se află la zeci de kilometri distanţă.
La Dimăcheni bântuie seceta în fiecare vară, dar şi sărăcia. O vorbă din bătrâni spune însă că sănătatea este mai importantă decât averea. La Dimăcheni însă, cei 1.400 de localnici nici de sănătate nu se prea pot îngriji. Şi asta fiindcă nu au avut niciodată medic de familie în comuna împărţită în trei cătunuri întinse în mijlocul unei stepe arse de soare.
De câţiva ani, serviciile medicale în comuna Dimăcheni sunt asigurate de medicul Raisa Cotic, care de două ori pe săptămână face naveta din comuna Văculeşti, situată la aproximativ 15 kilometri depărtare. Medicul stă câteva ore la dispoziţia pacienţilor înscrişi pe liste. Sunt însă o mică parte din locuitorii comunei. Majoritatea sunt arondaţi medicilor din alte 5 localităţi, scrie adevarul.ro.
Cei mai norocoşi sunt localnici înscrişi la medicul de familie din Corlăteni, un sat aflat la 8 kilometri de Dimăcheni. Drumurile însă sunt proaste, iar dacă sătenii se simt rău, nici nu mai fac drumul până acolo, aşteaptă să le treacă sau pur şi simplu cheamă ambulanţa.
Singura persoană ce deţine cunoştinţe medicale serioase în comună este un asistent, care lucrează la rândul său pentru un medic de familie din altă comună. ”Ne mai dă câte o aspirină, un paracetamol. Noroc de el“, glumesc câţiva săteni. În rest, orice durere serioasă sau o boală care se agravează este raportată la ambulanţă. ”Dacă lucrurile sunt serioase, am sunat la 112 şi gata. Mă duce la spital. Ce să fac dacă nu-i doctor?!“, spune moş Dumitru din satul Mateieni.