Scandal de proporții! Panourile cu medicii - sfinți au scandalizat Biserica
O campanie născută din dorința de a mulțumi medicilor aflați în prima linie în lupta cu temutul coronavirus a dus la un scandal de neimaginat. Mai multe panouri publicitare în care medicii sunt portretizați ca niște sfinți au apărut în Capitală spre nemulțumirea Bisericii Ortodoxe Române.
Inițiativa #supportthedoctors a agenției de publicitate McCann s-a dorit un omagiu adus medicilor aflați în linia întâi a luptei cu COVID-19. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române s-au arătat însă scandalizați de o campanie care îi întruchipează pe medici, pe panouri publicitare în orașe, sub forma caracteristică sfinților în icoane.
Personajele din panourile publicitare nu fac aluzie doar la creștinism, ci vizează și alte religii, însă doar reprezentanții BOR s-au arătat deranjați până acum de lucrările artistice realizate de Wanda Hutira.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că panourile publicitare sunt o "maltratare vizuală a iconografiei creștine", conform Basilica. "Cred că este vorba despre o ridicolă campanie de promovare a unei viziuni distopice asupra situației provocate de pandemie. O încercare jenantă de maltratare vizuală a iconografiei creștine, situată sub semnul prostului gust hrănit de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul", a declarat Vasile Bănescu.
Mai mult, spune Bănescu, nu este vorba doar despre un demers blasfemiator, ci de o ofensă adusă medicilor.
"Nu este vorba, deci, doar despre un demers blasfemiator, ci și de o ofensă adusă categoriei profesionale atât de onorabile a medicilor, care, ca noi toți, nu se cred cu certitudine sfinți sau mântuitori improvizați și nu pretind un cult public", a mai spus Vasile Bănescu, citat de site-ul stiripesurse.ro.
Primăria Capitalei va cere îndepărtarea panourilor controversate
Ulterior, Primăria Capitalei a transmis că va solicita eliminarea lucrărilor de pe panourile publicitare din București. ”Referitor la campania promovată de Agenția McCann la nivel național, de susținere a eforturilor medicilor prin mesaje și imagini realizate de artiști sub diverse forme, Primăria Capitalei informează:
Panourile de pe domeniul public din București, pe care se desfășoară această campanie, sunt puse la dispoziția agenției inițiatoare în mod gratuit de către mai multe companii de publicitate, iar pentru mesajul sau imaginile expuse nu a fost nevoie, conform legii, de acordul/avizul autorității publice.
Cu toate acestea, având în vedere că atât BOR cât și foarte mulți bucureșteni consideră că aceste imagini sunt jignitoare, Primăria Capitalei va transmite firmelor de publicitate solicitarea de eliminare a acestor reprezentări de pe panourile stradale, care pot fi înlocuite cu imagini care să aducă un omagiu medicilor-eroi fără să lezeze credința trecătorilor”, se arată în comunicatul transmis presei de PMB.