Scandalul Metrorex-ANPC: Se ceartă pe «gaura» de la metrou

Ultima actualizare:
La Pipera, acolo unde nu s-a tăiat din peron, la trenurile Bombardier distanţa este de 13 cm
La Pipera, acolo unde nu s-a tăiat din peron, la trenurile Bombardier distanţa este de 13 cm

Au cumpărat trenuri late care nu încăpeau în staţii, dar problema a fost rezolvată cu flexul. S-au tăiat porţiuni din peroane, iar acum distanţa între ele şi metrou ajunge şi la 25 cm. Cu uşurinţă îţi poate aluneca piciorul în gaura formată, aşa că cei de la Protecţia Consumatorului au luat măsuri.

Garniturile de metrou construite de spanioli erau mai late decât calea de rulare de la noi, astfel că, atunci când ajungeau în staţie, atingeau peroanele. Asta s-a văzut în momentul în care trenurile au intrat în probe. Pentru a rezolva problema, cei de la Metrorex au cioplit, în 2014, câţiva centimetri din platformă. Când în staţie opreşte un Bombardier, care e mai îngust decât CAF, modelul spaniol, distanţa dintre peron şi metrou măsoară între 17 cm şi 25 cm. În special în staţiile Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa Unirii şi Aurel Vlaicu. Potrivit normelor europene, distanţa dintre peron şi platforma de urcare nu trebuie să fie mai mare de 7 cm, altfel e posibil ca unui călător să-i scape piciorul în gaură. Ceea ce s-a şi întâmplat!

O femeie a păţit-o pe 12 ianuarie la staţia Piaţa Victoriei şi a depus imediat o reclamaţie la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Inspectorii au venit, joi (28 ianuarie), au măsurat şi au văzut că problema e una serioasă. ”În urma primirii unei reclamaţii în 20 ianuarie de la un consumator care şi-a prins piciorul în spaţiul dintre tren şi marginea peronului, o echipă de comisari s-a deplasat la staţia de metrou Piaţa Victoriei pentru a verifica aspectele semnalate. A fost aplicată o amendă de 20.000 lei  şi s-a dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor”, au anunţat iniţial cei de la ANPC. După două ore de discuţii cu reprezentanţii Metrorex s-a ajuns la decizia ca staţia să nu fie închisă, ci doar să se ia măsuri de prevenire a accidentelor cu panouri informative sau prin construirea unui prag prin care să apropie metroul de peron. Cei de la Metrorex nu văd o problemă din asta. Spun că ”distanţa dintre tren şi marginea peronului variază de la staţie la staţie în funcţie de razele de curbură ale acestora” şi tocmai de aceea au refuzat să semneze procesul verbal. 

Tot la Pipera, dar la trenurile spaniole, distanţa este de doar 9 cm
Tot la Pipera, dar la trenurile spaniole, distanţa este de doar 9 cm

Emilia Nicolescu
Emilia Nicolescu

«Distanţa dintre peron şi tren este considerabilă»

Emilia Nicolescu, 67 de ani, pensionară. ”Nu e periculos, cred că a fost doar o neglijenţă din partea acelei femei. Te uiţi pe unde mergi”.

Elena Vlad
Elena Vlad

Elena Vlad, 65 de ani, pensionară. ”Este adevărat că distanţa dintre peron şi tren este mare. Poţi ajunge cu piciorul în gaură. Dar cu ce să mai circulăm dacă închid staţia?”

Liliana Grişcă
Liliana Grişcă

Liliana Grişcă, 50 de ani, economist. ”Este posibil să-ţi prinzi piciorul acolo. Distanţa este considerabilă. Dimineaţa când e aglomeraţie se poate întâmpla orice.”

Cristian Marcu
Cristian Marcu

Cristian Marcu, 19 ani, student.”Este absurd să închidă staţia pentru aşa ceva. Piaţa Victoriei este un nod important. Dacă te uiţi pe unde mergi, nu se poate întâmpla”. 


    Cristian Marcu
Cristian Marcu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net