Scene de coșmar la teatru. Tavanul s-a prăbușit peste un actor, în timpul unui spectacol la Iași

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un moment care trebuia să stârnească aplauze s-a transformat într-o scenă de panică la Teatrul Național din Iași. În timpul spectacolului „D’ale Carnavalului”, o bucată de decor s-a prăbușit peste un actor, iar reprezentația a fost oprită imediat.

O bucată de tavan fals a căzut peste un actor, pe scenă / foto: captură video
O bucată de tavan fals a căzut peste un actor, pe scenă / foto: captură video

Momente dramatice la Teatrul Național din Iași, în timpul reprezentației piesei „D’ale Carnavalului”. O bucată de tavan fals, care trebuia să cadă controlat ca parte din decor, s-a prăbușit peste un actor aflat pe scenă.

Spectacol oprit, actor dus la spital

Incidentul l-a vizat pe actorul Călin Chirilă, interpretul personajului Iancu Pampon. Elementul de decor, care cântărea aproximativ 40 de kilograme, a căzut direct peste el. Din fericire, artistul nu a suferit răni grave, însă a fost preluat de ambulanță chiar de pe scenă, sub aplauzele publicului. Reprezentația a fost suspendată imediat, la fel și spectacolul programat a doua zi.

Potrivit declarațiilor din teatru, problema ar fi apărut după ce un membru al echipei tehnice, responsabil de declanșarea momentului, ar fi fost sub influența alcoolului.

Din nefericire, un membru al echipei tehnice, care trebuia să dea comanda la manevră pentru spectacolul de sâmbătă seară, era sub influenţa alcoolului", a spus Cosmin Maxim, actor.

Cel puțin cel care greșit, i s-a luat alcoolemia. Se pare că da, nu sunt eu pus să comentez ce a băut, habar n-am, dar se face analiza și în raport și de asta vor fi repercusiunile rapide", spune Cristian Hadji Culea, regizor.

Nu este prima dată când decorul provoacă probleme. În luna ianuarie, alți doi actori au trecut printr-o situație asemănătoare.

A căzut cu câteva minute mai devreme și din păcate m-a lovit peste cap și peste brațul stâng și am avut o contuzie destul de serioasă la brațul stâng", spune Andreea Boboc, actriță.

Ne-am speriat, evident că te sperie. E o bucată de placaj, destul de grea", spune Cosmin Maxim, actor.

Conducerea instituției spune că vor fi luate măsuri pentru ca astfel de incidente să nu mai pună în pericol viața actorilor.

Am constatat cu ocazia asta că trebuie să facem niște schimbări în așa fel încât cu erori umane asemenea incidente să nu ducă la accidente grave, deci să nu se întâmple", spune Cristian Hadji Culea, regizor.

În ciuda problemelor apărute în ultimele luni, piesa „D’ale Carnavalului” rămâne una dintre cele mai căutate producții, iar biletele se epuizează rapid după punerea în vânzare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
politia rutiera jpg
rubin yanmar military true news jpg
legume congelate jpg
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
pensie, foto shutterstock jpg
lazare caine batran facebook jpg
67596 142426 latestt1 xl jpg
photomark3 tram 9840971 jpg
image