Schimbările din Educație aduc mai puține teme pentru elevi

Ultima actualizare:

    Elevii vor avea  teme pentru  maximum două ore
Elevii vor avea teme pentru maximum două ore

Din septembrie, va intra în vigoare un nou plan cadru pentru școala gimnazială. Acesta prevede, printre altele, că elevii vor sta cu cel puțin două ore mai mult la școală și că vor avea mai puține teme pentru acasă.

Planul cadru se va aplica eșalonat. Astfel, din anul școlar 2017-2018 vor beneficia de aceste schimbări copiii din clasa a V-a, urmând ca, din anii viitori, nouătățile să se aplice și la celelalte clase de gimnaziu. Mai exact, din anul școlar viitor, elevii de a V-a vor avea între 26 și 28 de ore pe săptămână, cei de a VI-a vor avea maximum 30 de ore pe săptămână, iar din anul școlar următor, elevii de a VII-a vor avea între 31 și 33 de ore săptămânal.

În ceea ce privește materiile, pe lângă cele făcute în prezent, se vor adăuga, din toamnă, Informatica și Tehnologia Informațiilor și a Comunicațiilor, dar și Educația socială. În schimb, elevii vor avea mai puține teme pentru acasă, potrivit unui ordin de ministru. Prin urmare, elevii din clasa pregătitoare nu vor avea teme deloc, cei din învățământul primar vor primi teme care vor putea fi efectuate în maximum o oră, iar cei din clasele V – VIII, în maximum două ore, potrivit Adevărul. 

Schimbări vor fi și pentru absolvenții clasei a VIII-a. Potrivit noii metodologii de admitere la liceu, în calculul mediei de admitere, ponderea mediei claselor V – VIII va reprezenta doar 20%, și nu 25%, cât era până acum. 

Totodată, din toamnă, absolvenții de gimnaziu vor putea opta să se înscrie în învățământul profesional dual. Prin acest program, elevii vor avea asigurate de către operatorii economici nu numai pregătirea practică, ci și burse. 

Nou este și faptul că la aceste programe de pregătire profesională de tip dual, prin unitățile de învățământ de stat, în mod gratuit, pot avea acces toate persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, absolvente ale învățământului obligatoriu, care au întrerupt studiile. Astfel, aceste persoane pot obține o calificare profesională și se pot integra pe piața muncii. În plus, absolvenții de profesională au posibilitatea de a continua studiile în învățământul liceal.


    Noi reguli,  la profesională
Noi reguli, la profesională

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net