Şcoală în trei schimburi la sala de nunţi din sat
Asta-i realitatea dintr-o comună din Iaşi! Un număr de 165 de copii din satul Humosu, comuna ieşeană Sireţel învaţă carte într-o sală de nunţi, în timp ce clădirea şcolii în care ar fi trebuit să se ţină orele este abandonată de constructorul care s-a angajat să o modernizeze, scrie adevarul.ro.
Clădirea nu este suficient de încăpătoare pentru ca elevii să poată învăţa în acelaşi timp, aşa că sunt nevoiţi să înveţe în schimburi. Astfel, programul profesorilor este de la 7:00 până la 19:00. Pentru ca cei 165 de copii din Humosu să poată participa fizic la cursuri, aşa cum prevede scenariul verde în care se încadrează comuna, autorităţile locale plătesc proprietarului salonului de nunţi o chirie lunară de 6.500 de lei. Şcoala din sat a intrat în renovare în urmă cu un an, dar în urmă cu câteva luni constructorul a sistat lucrările din lipsă de personal.
Conducerea şcolii spune că dacă orele s-ar fi făcut la alte şcoli din comuna Sireţel, mulţi elevi ar fi abandonat, aşa că au preferat această alternativă. „Noi am fi putut să îi deplasăm pe elevi la o structură din comuna Sireţel, dar era o distanţă de 13 km. Se găseau operatori de transport, dar, stând de vorbă cu părinţii, am luat decizia de a închiria spaţiul acesta. Altfel, mulţi copii ar fi abandonat şcoala, nu ar fi mers zi de zi 13 km, mai ales pe timp de iarnă”, a adăugat directorul şcolii coordonatoare din Sireţel, Mihai Cojocaru, în discuţia cu reporterul „Adevărul”.