Se deschide sezonul de vânătoare la țânțari în București

Se deschide sezonul de vânătoare la țânțari în București

Ultima actualizare:

    ”Vânătoarea” de țânțari începe pe 16 aprilie
”Vânătoarea” de țânțari începe pe 16 aprilie

Pentru că a venit brusc căldura, luni, 16 aprilie, este data la care se deschide oficial în București, sezonul de vânătoare la țânțari. Din acest an, ”prigoana” micilor vampiri, tehnic dezinsecția, va fi efectuată din nou de o firmă privată.

Reprezentanții acesteia și-au făcut planul de bătaie. ”Ieșim întâi la combaterea puietului de țânțar. Până pe 20 aprilie, acționăm în parcuri, pe maluri de lacuri și pe aliniamente stradale cu oameni cu aparate de pulverizare. Apoi, trecem la vânătoarea cu mașini cu tunuri de mare capacitate”, ne-a declarat Alexandru Badea, managerul societății care se va ocupa de dezinsecția Capitalei. Locurile în care vor fi vânați tânțarii vor fi alese în următoarele două zile de Primăria Capitalei. Substanțele care vor fi folosite pentru exterminarea micilor vampiri sunt de producție germană, Kaotryne Profi, biodegradabile. ”În parcuri vom da noaptea după ora 21.00, iar pe malurile lacurilor ziua. Dacă în primele momente de la pulverizare substanța este ușor iritantă, la 4-5 ore de la pulverizare, ea devine inofensivă”, ne-a precizat șeful armatei anti-țânțari, Alexandru Badea.

Între timp, Centrul de Protectie a Plantelor (CPP) care ține de Primăria Capitalei a început Campania de igienizare a spațiilor verzi publice, prin aplicarea de tratamente pentru combaterea bolilor si a daunătorilor la plante. Până acum s-au executat tratamente în parcurile din Sectorul 1 și 4: Herăstrăul Nou, Herăstrăul Vechi, Parcul Miorița, Bordei, Floreasca, Cişmigiu, Tineretului, Carol, Lumea Copiilor, Oraselul Copiilor.

Campania se va derula până pe 1 octombrie 2018 și urmărește combaterea următoarelor insecte: ploșnița cerealelor, acarieni, afide, tripși, omizi defoliatoare, mană, făinare, rugină, viespi, molii, păduchi, cicade, înrosirea acelor de pin. Tratamentele vor fi aplicate în parcuri, pepiniere, grădini, sere și aliniamente stradale.

Pentru aplicarea tratamentelor, Centrul pentru Protectia Plantelor a scos în stradă 9 autoutilitare echipate cu atomizoare și pulverizatoare ULV (generatoare ceata rece, nebulizatoare)



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
nepal bidur profimedia (2) jpg
asian criminal hood hacking server stealing data while committing online crime young hacker running illegal malicious software code computer screen cracking password jpg
0302a51b dcc1 4c71 9148 aea63c0918d8 jpg
somn1 jpeg
Prințul William, Prințesa Kate Middleton  foto   profimedia 1086227036 jpg
Adina Buzatu, foto Facebook jpg
cuptor_curatare_curatenie_shutterstock 2166945839 jpg
image
image