Se judecă cu preoţii pentru strigoii din casă

Ultima actualizare:

De doi ani, nu mai putea mânca, nu mai dormea şi nimeni nu se mai apropia de el. Mădălin Ciculescu, avocat în Baroul Argeş, şi-a dat seama că cineva i-a blestemat casa, acum bântuită de Necuratul şi de suflete rătăcite.

Spiritele rele nu îi dădeau pace, de aceea a apelat la preoţi. Nemulţumit de serviciile acestora i-a dat pe toţi în judecată. Iniţial, a apelat la cei din parohia sa, de la biserica din cartierul Găvana III. Când a văzut că spiritele nu pleacă, ba, sunt şi mai zgomotoase, a apelat şi la stareţul Schitului din Trivale, dar şi la preotul paroh de la Mănăstirea din Tutana.

Şi-a dus televizorul locuit de draci la biserică, să fie exorcizat, dar degeaba. Demonii din casa sa au preferinţe pentru aparatura electrocasnică, precizează avocatul în plângerea sa împotriva preoţilor, potrivit publicaţiei "Universul argeşean". Slujitorii Domnlui au mers la el acasă. „I-am făcut, împreună cu colegul meu, slujba Sfântului Maslu. Asta este tot ce am făcut, iar după asta ne-am trezit daţi în judecată", a declarat unul din preoţi pentru "Universul argeşean".

Asta a făcut avocatul Mădălin Ciculescu: a făcut plângere penală împotriva tuturor preoţilor care nu au reuşit să îi scoată demonii din apartament, inclusiv împotriva lui Constantin Argatu Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.

La primul termen, procurorul de şedinţă a cerut netrimiterea în judecată a feţelor bisericeşti. Însă Mădălin Ciculescu a făcut recurs, aşa că procesul a fost din nou amânat, pentru februarie. Bărbatul bântuit spune că, după slujbele preoţilor, acum îi intră şi ciorile în casă noaptea şi că feţele bisericeşti l-au stors de energie, ca nişte vampiri. În plângere, avocatul piteştean spune că preoţii i-au copiat, cu puterea minţii, cheile.

Presa locală a încercat să stea de vorbă cu Mădălin Ciculescu, pe holurile Judecătoriei Piteşti. Era îmbrăcat în robă, retras într-un colţ. „Lăsaţi ca Justiţia să îşi facă treaba!", a spus el jurnaliştilor de la "Universul argeşean".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
image
image