Ședință în Parlament pentru prezentarea moțiunii de cenzură. Va fi citită la ora 16.00


    La ora 16 se va citi în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu
La ora 16 se va citi în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Două mari ședințe au loc astăzi în contextul moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR împotriva Guvernului Cîțu. La ora 10.00 se întrunește pentru a cincea oară Biroul permanent reunit pentru a se stabili calendarul moțiunii. Chiar dacă nu va exista cvorum, Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a declarat că moțiunea va fi citită în Parlamentul României începând cu ora 16.00.

Azi, începând cu ora 10.00 se întrunește, pentru a cincea oară Biroul permanent reunit, într-o nouă încercare de a se stabili calendarul moțiunii de cenzură. 

Tot azi, dar de la ora 16.00, se va întruni plenul Parlamentului, convocat de preşedinţii Camerei Deputaţilor și Senatului, Ludovic Orban și Anca Dragu, pentru prezentarea moţiunii de cenzură. Ludovic Orban a precizat că şedinţa plenului se va desfăşura chiar dacă nu se întruneşte cvorum la şedinţa Birourilor permanente reunite care are loc dimineață.

Moţiunea de cenzură intitulată "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!" a fost înregistrată în 3 septembrie la cabinetele preşedinţilor celor două Camere. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost convocate în datele de 3, 4, 6 şi 7 septembrie în vederea stabilirii calendarului dezbaterii moţiunii de cenzură, care însă nu s-a putut realiza din cauza lipsei cvorumului de şedinţă.

PNL va participa la ședința din Parlament pentru a o contesta

Inițial, Florin Cîțu a declarat că membrii PNL nu vor participa la nici una dintre întruniri, nici la ședința BPR, nici la cea din plenul Parlamentului. Ulterior, premierul s-a răzgândit. Prin urmare, PNL se va afla în sală la citirea moțiunii însă doar pentru a respinge calendarul acesteia, pe motiv că nu a existat cvorum la întrunirea Biroului permanent reunit. 

Parcursul legal al unei moțiuni de cenzură

Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

FotoJet jpg
8 boca arsenie  jpeg
ramona si cazacu jpeg
FotoJet (3) jpg
calendar ortodox 2021 27 noiembrie sfantul mare mucenic iacob persul jpeg
beneficiile colagenului pentru piele jpg
buta jpg
cluj ubb admitere. foto arhiva ubb
1669494557875057 1XMKigNP jpg
image
image
image
image
8 boca arsenie  jpeg
calendar ortodox 2021 27 noiembrie sfantul mare mucenic iacob persul jpeg
FotoJet (3) jpg
dog 1168663 1920 jpg
business 816491 1920 jpg
Culori care aduc noroc de Craciun jpg