Semnificația numelui Maria. Peste 2,6 milioane de oameni își serbează duminică onomastica

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria. Duminică, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică. Potrivit credinţei populare, femeile se roagă azi pentru a avea copii, iar cei care vor să se căsătorească se roagă pentru a-şi găsi perechea.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

nasterea maicii domnului jpeg

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca "Sfânta Maria Mică", marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

Semnificațiile și interpretarea numelui Maria

Maria este unul dintre cele mai răspândite şi venerabile nume din lumea creştină. În ciuda simplităţii sale, numele Maria este încărcat de semnificaţii profunde şi multiple interpretări.

Originea ebraică. Cea mai acceptată teorie este că numele Maria provine din ebraicul „Miryam”.

În Biblie, Miryam a fost sora lui Moise şi Aaron, o profetă şi lideră a femeilor evreieşti. În ebraică, semnificaţia numelui Miryam nu este clară, dar sunt multe interpretări posibile. Una dintre acestea este „mărită”, „doamnă” sau „stăpână”, iar alta este „iubită” sau „dorită”, conform

Originea egipteană. O altă ipoteză interesantă sugerează că numele Maria ar putea deriva din cuvântul egiptean „mry”, care înseamnă „iubit” sau „iubire”. Această teorie se bazează pe faptul că evreii au trăit în Egipt timp de câteva secole înainte de a se întoarce în Canaan, astfel încât numele egiptene au influenţat, probabil, cultura evreiască.

Maria- puritate, sfințenie, devotament

Interpretări creştine. În contextul creştin, Maria este asociată cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. De aceea, numele este legat de ideea de puritate, sfinţenie şi devotament.

În acest sens, unii lingvişti cred că numele Maria ar putea însemna „stea de mare” (din latinul „stella maris”) sau „picătură de mare” (din ebraicul „mara” şi „yam” – „mare”).

 În multe ţări vorbitoare de spaniolă, numele Maria este adesea folosit ca parte a unui nume compus, cum ar fi Maria José, Maria del Carmen sau Maria Teresa. Aceasta reflectă tradiţia catolică şi adesea adaugă o dimensiune spirituală şi de protecţie.

Cultura arabă. În lumea arabă, Maria apare sub forma Mariam, un nume foarte popular datorită respectului pe care Islamul îl are faţă de Fecioara Maria, mama lui Isa (Iisus în Islam). În această cultură, numele este asociat cu modestia şi puritatea.

Cultura anglo-saxonă. În ţările anglofone, Maria este folosit adesea ca un nume de mijloc sau într-o formă alterată, cum ar fi Mary, care a fost extrem de popular în secolele trecute. Numele este strâns legat de tradiţia biblică şi este asociat cu puritatea şi devotamentul religios.

Peste 2,6 milioane de români își sărbătoresc onomastica

Aproape 2 milioane de femei poartă numele Maria sau derivate ale acestuia. Din cele 1.996.762 de femei, 1.486.913 se numesc Maria. Pe locul al doilea ca număr se află cele care se numesc Mariana - 264.991, urmate de cele care se numesc Mărioara - 51.460 şi de cele care poartă numele Marinela 50.873.

Sunt și persoane care se numesc Marusia - 806 şi Mery - 172.

De asemenea, 652.539 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria, cei mai mulţi, 316.800, purtând numele Marian.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net