Senatoarea Doina Tudor va fi cercetată în arest la domicliu

Ultima actualizare:

    Doina Tudor e acuzată de complicitate la luare de mită
Doina Tudor e acuzată de complicitate la luare de mită

Instanța supremă a înlocuit, miercuri, măsura controlului judiciar în cazul senatoarei Doina Tudor cu arestul la domiciliu. Decizia este definitivă.

DNA a cerut arestarea Doinei Tudor în dosarul în care este acuzată că a intermediat mita de la patronul Carpatica Asig, Ilie Carabulea, pentru fostul său soţ Daniel Tudor, fost vicepreşedinte ASF. Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Lucia Rog, a luat măsura controlului judiciar în cazul senatorului, vineri, decizia nefiind definitivă, scrie Agerpres.

ICCJ a judecat miercuri contestaţia procurorilor DNA şi a decis plasarea senatoarei în arest la domiciliu.

Doina Tudor declara, după decizia instanţei de vineri, că acesta nu este finalul şi că ea vrea să ajungă în faţa judecătorilor: „Vreau să lămuresc situaţia şi să încerc să-mi spăl numele”.

 Întrebată cum este la arest, Doina Tudor a spus: „Este incredibil. Doamna Udrea cred că a fost prea drăguţă când a vorbit despre condiţiile din arest. Sunt condiţii cumplite. Oamenii sunt foarte drăguţi, am avut parte de oameni buni şi politicoşi”.

Senatoarea este acuzată de complicitate la luare de mită, pentru că, în perioada martie-mai 2013, l-ar fi ajutat pe fostul său soţ, Daniel Tudor, să primească 200.000 de euro de la Ilie Carabulea, pentru ca, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să ajute firma Carpatica Asig după un control.

În acest dosar, Daniel Tudor şi fostul secretar general al Senatului Ovidiu Marian sunt în arest la domiciliu din 20 februarie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
incendiu soveja foto 1 jpeg
un roman curata parcuri si spatii publice in bulgaria foto captura video instagram fixer dad  png
tiramisu1 jpeg
carusel sppania x jpg
astrolob bbc jpg
elvetia shutterstock jpg
WhatsApp Image 2026 04 26 at 15 25 04 (1) jpg
constanta istock jpg
image
image