Senatorii au votat pensii speciale pentru aleșii locali

Senatorii au votat pensii speciale pentru aleșii locali

Ultima actualizare:

    Senatul este for decizional  în cazul proiectului de lege
Senatul este for decizional în cazul proiectului de lege

După parlamentari, și aleşii locali vor primi pensii speciale.

Astfel, primarii, viceprimarii și șefii de consilii județene, actuali sau foști, pot sta liniștiți pentru că au bătrânețile asigurate. Și asta, după ce, luni, Senatul – care este for decizional în cazul acestui proiect – a adoptat legea privind pensiile speciale ale aleșiilor locali. Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizaţiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează, ca produs al numărului lunilor de mandat, cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mică de doi ani de activitate de primar/viceprimar/preşedinte/vicepreşedinte de consilii. Concret, un primar de comună va primi 550 de lei în plus la pensie, în timp ce un președinte de consiliu județean, 1.300 de lei în plus.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
copii sibiu instagram jpg
fructe istock jpg
Gigi Becali  jpg
Aplicație Temu - cumpărături - haine FOTO Shutterstock
robot curier pexels jpg
Accident feroviar în Spania
trufe albe istock jpg
image
image