Senatorul Ion Ariton, audiat la DNA, în dosarul "Gala Bute”

Ultima actualizare:

    Fostul ministru Ion Ariton trebuie să dea socoteală pentru folosirea banilor publici
Fostul ministru Ion Ariton trebuie să dea socoteală pentru folosirea banilor publici

Senatorul PSD Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a venit marţi la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care este suspectat că a determinat reprezentanţii a 10 companii de stat, printre care Hidroelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute

Ion Ariton a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu puţin timp înainte de ora 10.00 şi la intrare nu a făcut nicio declaraţie.

Fostul ministru al Economiei a fost citat să se prezinte marţi la DNA, după ce Senatul a avizat, în 12 februarie, începerea urmăririi penale a senatorului PSD, în dosarul "Gala Bute".

Ariton este acuzat de procurori că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja.

DNA vrea să înceapă urmărirea penală în cazul fostului ministru al Economiei Ion Ariton pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

"În calitatea sa de ministru al Economiei, Ariton Ion i-ar fi determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica SA, Transelectrica SA, Nuclearelectrica SA, SNTGN Transgaz SA, Complexul Energetic Turceni SA, Complexul Energetic Rovinari SA, SNGN Romgaz SA, Oil Terminal SA, IAR Ghimbav SA şi Societatea Naţională a Apelor Minerale SA) să sponsorizeze, cu suma totală de 1.742.830 lei, organizarea galei internaţionale de box profesionist organizată la Bucureşti la data de 09.07.2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute", potrivit DNA.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, deputatul PMP Elena Udrea, a fost dusă luni din arest la DNA, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că are calitatea de suspect în dosarul "Gala Bute" şi i-au prezentat acuzaţiile.

Elena Udrea este în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft". Decizia a fost contestată de Elena Udrea şi s-a judecat marţi la ICCJ, care va hotărî dacă aceasta rămâne în arest sau va fi pusă în libertate.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut luni un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, în dosarul "Gala Bute", privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme.

În această cauză, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

DNA a precizat că, ulterior, au apărut noi elemente "ce au conturat suspiciunea săvârșirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaţilor".

În dosarul "Gala Bute" sunt arestaţi preventiv fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi primarul municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă. Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu şi fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheoghe Nastasia sunt cercetaţi în arest la domiciliu.

În acelaşi dosar este arestat preventiv, din 8 februarie, şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea.

De asemenea, potrivit unor documente ale DNA obţinut de MEDIAFAX, Ana Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, este urmărită penal pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net