Serial Click! Curtea Veche – prima reședință domnească a Bucureștiului
Devenită punct de atracție mai ales pentru străini, Curtea Veche este, așa cum îi arată și numele consacrat azi, cea mai veche reședință domnească din București. Palatul Voievodal este pomenit în acte pentru prima oară în vremea lui Vlad Țepeș într-un hrisov din 20 septembrie 1459, act ce reprezintă și prima menționare a orașului ce va deveni capitala unică a Țării Românești abia în 1660. Ruinele palatului au fost transformate în muzeu, dar, la ora actuală, se află într-un proces de consolidare și restaurare ce va dura, cel puțin pe hârtie, până la sfârșitul anului viitor.
Dacă ne-am fi plimbat prin zona Centrului Vechi – așa cum îi spunem acum – pe la începutul secolului 18, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, am fi găsit un ansamblu strălucitor de construcții și grădini ce se întindea pe aproximativ 25.000 de metri pătrați. Sau, dacă ne uităm pe o hartă ca și când am privi dinspre Splaiul Independenței de azi, teritoriul acelei Curți Domnești era cuprinsă într-un perimetru delimitat de râul Dâmbovița, la sud, de strada Lipscani, la nord, apoi de străzile Smârdan și Șelari, la vest și de actualul bulevard IC Brătianu, înspre est. Bucureștiul nu a fost prima capitală a Țării Românești, ci abia a patra.
Prima, în primele decenii ale secolului 14, din vremea în care abia întemeiata formațiune statală era condusă de Basarab I, presupusul fiu și urmaș al legendarului Negru Vodă, a fost Argeș - denumirea veche a Curții de Argeș - apoi, pentru câteva zeci de ani, Câmpulungul, pentru ca reședința domnească să revină din nou la Curtea de Argeș spre finalul aceluiași secol 14. Dar, tot cam de atunci, avea să se ridice Curtea Domnească din Târgoviște, ce urma să rămână capitala Țării Românești vreme de peste 250 de ani, chiar și după înălțarea Bucureștiului la acest statut, în paralel cu acesta.
În „orașul lui Bucur”, abia Mircea cel Bătrân (domnitor între anii 1386 – 1418) se pare că ridică o mică cetățuie, un turn de pază, mai degrabă, chiar pe locul în care, aproape o jumătate de secol mai târziu, Vlad Țepeș avea să emită actul de care pomeneam la început, prin care aveam să aflăm – ca atestare documentară oficială - de existența orașului de pe malurile Dâmboviței. „Castelul", cum i se spunea Palatului Domnesc, a fost reconstruit și lărgit de către Vlad Țepeș ca o curte domnească cu o suprafață de aproximativ 900 metri pătrați, protejată de ziduri construite din piatră de râu și bolovani prinși în mortar. În octombrie 1465, Radu cel Frumos, nedemnul frate și rival al lui Țepeș, își alege și el ca reședință domnească această cetate ce se va constitui drept un centru economic important unde se strâng negustori și meșteșugari.
După ocupațiile lor sau după orașele de unde se aduceau mărfurile (Lipsca/Leipzig - Germania, Gabrovo-Bulgaria etc), se vor da numele ulițelor din această zonă centrală. Conform unui document din 1480 aflăm că cetatea purta numele „Cetatea Nouă de Scaun București”. Curtea Domnească va cunoaşte transformări substanţiale si în timpul domniei lui Mircea Ciobanul care, după 1550 îi va da amploare construind un palat cu pivniţe vaste, căruia îi va adăuga Biserica Domnească (1558-1559), cunoscută și ca Biserica Sf. Anton, purtând hramul Bunei-Vestiri, rămasă până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială.
La 1660, Bucureștiul a devenit capitala unică a Țării Românești
După aproape două secole de la ridicarea la statut de capitală a principatului, în paralel cu Târgoviște, Bucureștiul rămâne singura capitală. În 1660, domnitorul Grigore Ghica este forțat de turci să abandoneze Curtea de la Târgoviște, localitatea fiind socotită primejdioasă prin amplasarea ei mai depărtată, dar mai apropiată de munți și de Transilvania. Curtea Veche devine și mai mult decât până atunci nucleul de unde Bucureștiul avea să se dezvolte, cucerind noi și noi pământuri de dincolo de limitele inițiale. Epoca lui Constantin Brâncoveanu avea să fie perioada de glorie a Curții Domnești. Se extinde până la suprafața ei maximă, de 25.000 metri pătrați și cuprindea palatul propriu-zis, pe care Brâncoveanu l-a refăcut complet, Biserica Domnească, case cu saloane de recepție, cancelariile domnești, grajduri (pe locul unde avea să fie construit Hanul lui Manuc), corpurile de gardă, turnul de veghe și grădinile. Perdele de mătase și covoare orientale împodobeau sălile și culoarele, iar candelabre aduse din occident asigurau lumina Palatului.
Dar sfârșitul tragic al Brâncoveanului din 1714 avea să însemne și începutul sfârșitului pentru Curtea Domnească. Palatul său este neglijat și devine practic nefuncțional după incendiul din 1718 și, mai ales, după cutremurul din 1738. Apoi, războiul ruso-austro-turc din 1768-1774 ruinează definitiv Curtea Domnească din Bucureşti, pe care domnitorul fanariot Alexandru Ipsilanti va fi silit să o abandoneze. El va ridica, în schimb, noua Curte Domnească, una lipsită, însă, de noroc, urmând să intre în istorie drept „Curtea Arsă”. În acest timp, Curtea Veche și-a păstrat fascinația inclusive asupra generațiilor de azi. Mai rămâne ca procesul de restaurare în care se află, început în vara lui 2018, să se termine la timp și cu bine. Cel mai vechi monument medieval din Capitala țării merită asta…
