Sfânta Ana. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci azi. E mare păcat
Ultima actualizare:
Sfânta Ana este sărbătorită în fiecare an pe data de 9 septembrie, iar această zi este una foarte importantă în calendarul creștin ortodox. Iată ce tradiții și obiceiuri se respectă, dar și ce nu ai voie să faci azi.
De Sfânta Ana, credincioșii respectă o mulțime de tradiții și obiceiuri și cred în multe superstiții. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea și ce este interzis să faci azi dacă vrei să-ți meargă bine tot anul!
- De Sfânta Ana nu ai voie sa speli rufe, căci, potrivit superstițiilor, vei rămâne sărac toată viața.
- În ziua de 9 septembrie, de Sfânta Ana, e bine sa cumperi un cadou unui copil din familie sau propriului tău copil. Iar asta pentru că Sfânta Ana este protectoarea celor mici și a maternității.
- Tradiția spune că femeile însărcinate care intră azi în biserică vor avea o sarcină și o naștere ușoară.
- În această zi nu se muncește și nu se face curățenie în casă. Dacă nu respecți tradiția, vei avea parte de necazuri mari în viață.
- Azi nu ai voie să-ți superi părinții, iar părinții nu au voie să-și supere copiii. Dacă faci asta, relația dintre voi se va răci și va rămâne așa pentru totdeauna.
- De Sfânta Ana nu este bine să împrumuți pe nimeni și nici să cheltuiești forate mulți bani.
- Azi nu este bine să împrumuți haine sau alte lucruri din casă.
- De Sfânta Ana nu trebuie să te cerți cu persoanele din jur pentru că atragi numeroase supărări. Se spune că acestea se întorc împotriva ta mai devreme sau mai târziu.
- În ziua de Sfânta Ana trebuie să ții post și să te rogi.