Şi-au făcut casă săpată în deal

Ultima actualizare:
Galerie foto - Bordei Sibiu
Galerie foto - Bordei Sibiu

Elena Vitan şi bărbatul cu care îşi împarte viaţa locuiesc de 12 ani într-o încăpere de nici şapte metri pătraţi, cu riscul ca, la o viitură mai serioasă, să fie pur şi simplu îngropaţi de vii.

În dealul aflat chiar la ieşirea din Ocna Sibiului sunt două locuinţe săpate direct în pământ. Una a rămas pustie, dar cealaltă are atârnat afară un ştergar vesel. La intrare stă o femeie tristă că în ziua în care i-am călcat pragul n-a avut mâncare nici măcar pentru pisică.

Elena Vitan în buletin, Erica aşa cum o ştie tot satul, stă de 12 ani în încăperea de nici şapte metri pătraţi, săpată direct în deal.

"Am avut o căsuţă de chirpici, care a ars, cu tot ce am avut în ea. Aici era gata făcut, de pe timpul lui Ceauşescu, au mai stat şi alte familii", încearcă Erica o prezentare scurtă, în timp ce ne invită "la mine acasă, în peşteră".

În casa din pântecul dealului nu există curent electric. Erica şi Costică au o sobă mică la care se încălzesc iarna şi, atunci când are din ce, femeia găteşte afară, pe cărămizi.

Spală hainele primite din milă, de la oameni din sat, cu apă rece şi le întinde pe gardul vecinilor. Mai greu a fost într-o iarnă în care s-a stricat soba, ne-a povestit, dar a trecut şi peste asta. La plecare, Erica ne cere ceva de mâncare: "Nimic n-am mâncat toată ziua, sunt ameţită de foame". Cu ochii la icoane, murmură încet, a nu ştiu câta oară, un "Dumnezeu să ne ajute".

simeon stalpnicul png

Cu siguranţă, primul lucru care şochează când intri în bordei sunt pereţii de pământ, burduşiţi de icoane. Printre acestea, din fotografii, ne zâmbesc copiii.

Aceştia sunt plecaţi în centre de plasament sau în alte cămine, unde au primit şansa unei vieţi normale. Când vorbeşte despre ei, Erica se îneacă în lacrimi:"Mă rog la Dumnezeu în fiecare zi pentru copii".

Vezi aici GALERIE FOTO


    Galerie foto - Bordei Sibiu
Galerie foto - Bordei Sibiu

Citeşte şi:

Trăiesc de 16 ani în cimitir

Trăiesc în casa de două braţe lăţime

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
coada imigrari IGI jpeg
image
image
image
image
image
image
maioneza fara oua jpg
presedinti 768x483 jpg
oua vopsite de paste jpeg
cipru shutterstock jpg
oua rosii paste jpeg
Locul în care a fost înmormântat Platon, dezvălui de papirusuri descoperite la Herculaneum (© Facebook / Università di Pisa)
rugaciune biblie tatal nostru freepick jpg
soare plaja pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net