Şi-au făcut pozele de nuntă cocoţaţi pe stânci!
Cea mai frumoasă zi din viaţa lor a fost la înălţime. Şi la propriu, şi la figurat! Doi actori din Petroşani au decis să iasă din tipare şi au realizat şedinţa foto de după nuntă pe stânci, pe Valea Sohodului.
Radu Tudosie şi soţia sa, Amelia Toaxen, sunt actori de profesie, jucând pe scena Teatrului I. D. Sîrbu din Petroşani. Cei doi tineri frumoşi sunt pasionaţi de escaladă şi, pentru că s-au căsătorit la sfârşitul săptămânii, au decis să realizeze o şedinţă foto de nuntă inedită pe Valea Sohodolului.
Mireasa în rochie diafană şi mirele elegant s-au căţărat pe stâncile abrupte fără să clipească. Emoţii mari a avut însă fotograful, care ne-a mărturisit că a fost pentru prima dată când face acest lucru.”Şi-au luat echipamentul de escaladare peste rochia de mireasă şi costum şi ne-am căţărat împreună pe Valea Sohodolului. Curajos de fel, am încercat să surprind cele mai spectaculoase cadre”, declara Florian Motorgeanu, fotograf de la Creativ Foto Studio. Rezultatul a fost cât se poate de spectaculos, iar Amelia şi Radu se vor lăuda cu un album de nuntă unic.
Cununia religioasă a avut loc sâmbătă, 8 iulie, la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Târgu Jiu.Invitaţiile de nuntă au fost inedite, sub forma unor bilete de acces la teatru. Mirii sunt absolvenţi ai Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, iar de 4 ani sunt angajaţi la Teatrul Dramatic „Ion D. Sirbu” din Petroşani. Cei doi au evoluat şi pe scena Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Actorul l-a interpretat pe Constantin Brâncuşi în piesa „Infinitul Brâncuşi” în regia lui Gelu Badea şi va pleca în China în luna august, căci piesa se va juca şi pe scenele din capitala republicii chineze.