Șirul de greșeli care a dus la infectarea în masă. Cum a ajuns Suceava primul oraș din România închis de coronavirus

Ultima actualizare:

    Covid-19 a lovit în Suceava cu mai multă forță decât în restul țăriifoto: Adevarul.ro
Covid-19 a lovit în Suceava cu mai multă forță decât în restul țăriifoto: Adevarul.ro

Situație greu de imaginat pentru țara noastră! Orașul Suceava și alte opt comune limitrofe au fost închise, luni seara, de autorități, după ce numărul infecțiilor în această zonă a crescut alarmant. Este primul caz de contaminare în masă din România. Ministrul Sănătății spune că acest lucru a fost posibil din cauza minciunilor și greșelilor de la Spitalul Județean.

Pentru aproximativ 164.000 de oameni, viața pe care o știau până acum nu mai este la fel. Până la ridicarea carantinei, nu vor mai exista zboruri, trenuri și transport în comun. Este interzisă deplasarea în interiorul orașului. La ieșirea din municipiu poliția și armata verifică și controlează accesul în zona carantinată. În afară de Suceava, mai sunt în carantină comunele Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei. 

Măsura carantinei totalei a fost luată după ce, raportul de luni privind numărul persoanelor contaminate de Covid-19 arăta că aproape 600 din cele peste 2.100 erau confirmate la Suceava și dintre aceastea, 181 sunt cadre medicale. Bilanțul morților în România din cauza coronavirusului a ajuns luni seară la 65, după ce au fost anunțate 13 noi decese. Erau pacienți cu vârste cuprinse între 40 și 80 de ani, internați la Spitalul de Urgență din Suceava.  Potrivit autorităților, cel puțin 1.000 de persoane au venit până acum în oraș, purtători asimptomatici, care au transmis virusul. Majoritatea erau din Italia.

Pe străzile orașului au început ample acțiuni de dezinfecție
Pe străzile orașului au început ample acțiuni de dezinfecție

Filmul contaminării de la Suceava

Totul a început în urmă cu nici o lună, când unul dintre primii pacienți depistați în România cu coronavirus a fost adus la spital. Este vorba despre pacientul nr. 6, un bărbat de 71 de ani, care venise pe 28 februarie din Lombardia după un tratament cu citostatice și a traversat cu autocarul distanța de la Nădlac la Suceava. Era în izolare la domiciliu, însă pe 2 martie i s-a făcut rău și s-a dus la Spitalul Județean. A fost internat la UPU, unde abia pe 4 martie a fost diagnosticat cu noul coronavirus și transportat câteva ore mai târziu la Spitalul de Boli Infecțioase de la Iași. Vreme de trei zile, omul a stat la terapie intensivă, i s-au făcut mai multe analize și a intrat în contact cu medici, asistente, pacienți. Contaminarea s-a produs, iar faptul că situația nu a fost gestionată corespunzător a transformat spitalul într-un focar de infecție. 

Lombardia, pustie de o lună
Lombardia, pustie de o lună

”Au fost greșeli din toate părțile”

Situația dramatică în care se află acum zona Sucevei este urmarea unor greșeli și a unor încercări de a le acoperi. „S-a ajuns la infectare masivă din cauza unor nereguli comune - din partea personalului medical, greșeli de management, de dotare cu echipamente de protecție și de instruire a personalului în respectarea protocoalelor, a DSP-ului, care nu a mai avut specialiști cu care să lucreze, și a pacienților care n-au respectat regulile de izolare”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Antena 3. În urmă cu o săptămână, Nelu Tătaru, pe atunci secretar de stat, a mers la Suceava. Atunci a decis închiderea unității medicale pentru decontaminare, iar pacienții au fost transferați către alte spitale. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a fost demis pentru management defectuos, aceasta fiind, de fapt, prima cauză a infectării în masă de aici. Apoi au urmat și alte greșeli: personalul medical infectat a fost târziu izolat. Echipamentele de protecție au fost folosite greșit. Atitudinea Direcţiei de Sănătate Publică a fost delăsătoare. În același timp, procurorii din Suceava au deschis dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

Spitalul din Suceava a fost „epicentrul” dezastrului
Spitalul din Suceava a fost „epicentrul” dezastrului

Nordul Italiei, închis pe 8 martie

În urmă cu trei săptămâni, Italia a luat cea mai drastică decizie pentru limitarea extinderii contaminărilor cu noul coronavirus. Pe 8 martie, Guvernul de la Roma a impus carantina totală pentru 15 regiuni din nordul țării. Atunci erau peste 5.800 de îmbolnăviri și 233 de decese din cauza virusului venit din China. Astfel, cel puțin 16 milioane de persoane au rămas blocate în întreaga regiune a Lombardiei şi provinciile nordice Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro şi Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano-Cusio-Ossola, Verceli, Padova, Treviso şi Veneţia.

Pe atunci măsurile se anunțau că rămân în vigoare până la 3 aprilie. 

Coronavirus în România: Aproape 300 de noi cazuri noi de îmbolnăviri

Vin vești tot mai îngrijorătoare de la autoritățile medicale. 293 de cazuri noi de infectări cu noul coronavirus au fost confirmate în România. Bilanțul se ridică, astfel, la 2.245 de persoane contaminate. Dintre acestea, 220 au fost declarate vindecate și externate. Din păcate au fost înregistrate și 79 de decese, iar alți 62 de pacienți se află internați în secțiile de Terapie Intensivă. 36 dintre ei sunt în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară. Numărul celor aflați în carantină instituționalizată a ajuns la 11.576 de persoane. Alți 123.577 de români sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte țări, 94 au fost confirmați ca fiind infectați cu cornavirus. 19 dintre aceștia murind.  

Coronavirus în lume: Spania a înregistrat cel mai negru bilanț zilnic: 849 de morți

Numărul cazurilor de coronavirus înregistrate pe glob a ajuns la 786.000, iar cel al deceselor la aproximativ 38.000, potrivit centralizării Johns Hopkins pe platforma Arcgis . Cele mai multe cazuri de infectare sunt în SUA (164.610, din care 3.170 de morți) urmează Italia (101.739, din care 11. 591 de morți) și Spania (87.956, între care 7.16 de decese). De altfel, în Spania s-a înregistrat cel mai mare număr de decese în ultimele 24 de ore. 849 de persoane au murit în Peninsula Iberică într-o singură zi. China a ajuns pe locul al patrulea cu 82.840 de infectări și 3.309 decese. Epidemia prinde viteză și în Rusia care a confirmat 500 de cazuri noi (2.337 în total și 17 decese). Sunt și vești bune. 166.768 de oameni s-au vindecat până acum de coronavirus, cele mai multe vindecări înregistrându-se în China.

Citește și:

România se află în scenariul 4. Ce măsuri noi vor intra în vigoare

LIVE CORONAVIRUS. În Italia s-au înregistrat mai mult de 100.000 de îmbolnăviri

LIVE CORONAVIRUS ROMÂNIA. 78 de decese, ultimele șase la spitalul din Suceava

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
daniel david ubb fb jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
cafea turceasc ibric jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net