Siveco a tocmit o firmă care achiziţiona fier vechi să-i vândă programe informatice
Preşedintele Siveco Irina Socol a colaborat cu firme de fier vechi, cu persoane de etnie romă din Sinteşti, căutătoare de fier vechi, şi cu un fost ofiţer SRI pensionat, arată procurorii, potrivit Mediafax. În plus, firma a semnat procesele verbale de recepţie ale unor lucrări şi servicii care în realitatea nu au avut loc.
Procurorii prezintă elementele care dovedesc fictivitatea prestărilor de sevicii de către firmele tocmite de Siveco, prin contractele nelegale verificate de către anchetatorii.
Astfel, se arată în documentul citat, societăţile prestatoare nu au avut angajaţi, iar asociaţii şi administratorii societăţilor prestatoare nu au cunoştinţele necesare pentru a presta astfel de servicii.
„Astfel, de la Eurovip, Siveco România a achiziţionat, în cursul anului 2009, servicii în valoare de 2.500.718 lei, plus TVA în cuantum de 475.137 lei. Societatea Eurovip a avut ca asociat şi administrator pe Valentina Mihai Gogu, persoană de etnie romă, în vârstă de 49 ani, care locuieşte în satul Sinteşti, Ilfov, şi care nu ştie să scrie şi să citească. Toţi banii care au fost încasaţi de Eurovip de la Siveco România au fost retraşi în numerar pe baza unor borderouri de achiziţie fier vechi de la persoane fizice. Practic, aşa cum rezultă din documente, societatea Eurovip achiziţiona fier vechi, dar vindea programe informatice”, se arată în documentul procurorilor.
Anchetatorii mai notează că „persoanele din satul Sinteşti, Ilfov, unde se află o importantă comunitate de etnie romă, se ocupă în principal cu colectarea deşeurilor de fier vechi şi nu cu crearea de programe informatice”.
„Or, în aceste condiţii, este evident că Siveco România, care este unul dintre cei mai importanţi producători de soft din România, cu peste o mie de angajaţi, nu avea de ce să apeleze la o persoană care nici măcar nu ştie să citească pentru crearea sau testarea unor programe informatice”, mai arată procurorii care noteză că Tiberiu Grabany este de profesie inginer chimist, Dumitru Constantinescu este fost ofiţer al Serviciului Român de Informaţii, dar, în present, pensioner, iar suspectul Nicuşor Dincă este zidar. „După cum se poate observa, nici unul nu are studii de specialitate pentru a crea sau a testa programele informatice create de Siveco România”, conchid anchetatorii.
În declaraţia sa dată în faţa procurorilor, Grabany a arătat că serviciile facturate de Softcontruct Expert, Gramold Consulting, Genius Soft Care, Grade Soft Serv, Dicon Soft Serv şi Future Soft Service către Siveco România erau în realitate prestate de angajaţii societăţii Siveco, Dincă, Grabany sau Constantinescu neavând nici o contribuţie.
Un alt suspect, Nicolae Mihai Gogu, împuternicit pe conturile bancare ale Eurovip şi administrator de fapt al societăţii, a declarat că nu a prestat servicii către Siveco.
„Toţi banii care au fost încasaţi prin contul bancar de la Siveco România au fost retraşi în numerar de suspectul Gogu Mihai Nicolae, pe baza unor borderouri de achiziţie fier vechi şi apoi au fost restituiţi unei persoane pe nume AUREL, care intermedia relaţia cu Siveco”, se mai arată în documentul citat.
Suspectul Nicuşor Dincă a arătat, la rândul său, la parchet, că persoana care i-a propus să participe la înfiinţarea acestora a fost Tiberiu Grabany, aspect confirmat de acesta din urmă, pe care 1-a cunoscut cu ocazia efectuării diferitelor lucrări de construcţie-zugrăveală la locuinţa sa.
„Mai mult, suspectul Dincă Nicuşor a mai precizat că nu a desfăşurat nici o activitate în cadrul societăţilor menţionate, principala ocupaţie a acestuia fiind aceea de zugrav şi nu de persoană care testează programe informatice, şi nu a semnat nici un fel de factură, contract sau alt document, şi nici nu a scos vreo sumă de bani din conturile acestora”, se mai arată în referat.
Serviciile fictive, notează procurorii de la respectivele firme către Siveco „au fost recepţionate de Socol Irina, procesele verbale de recepţie fiind semnate de aceasta”.
Irina Socol, preşedinte şi acţionar al SIVECO România, a fost reţinută de procurori, marţi dimineaţă, alături de o directoare din firma sa, în dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, în care cu o zi în urmă au fost făcute percheziţii.
Procurorii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele Irinei Socol, dar şi pe numele directorului comercial adjunct, Aurora Ecaterina Crusti.
Preşedintele Siveco, Irina Socol, este cea care a pus bazele mecanismului evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, după atragerea mai multor complici, vizaţi şi ei de ancheta procurorilor, care au recunoscut faptele şi au prezentat pe larg modul în care acestea au fost comise.
În referatul cu propunerea arestării preventive, a preşedintei Siveco, transmis unui judecaător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, se arată că Socol este cea care a demarat acţiunile de evaziune în cadrul comercializării de programe informatice.
Surse judiciare au precizat, marţi, pentru Mediafax, că aceasta nu a recunoscut nimic în faţa anchetatorilor, iar apărarea acesteia a solicitat studiul întregului dosar.
Ceilalţi suspecţi din dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice vor fi cercetaţi în libertate, după ce, la audierile de luni, majoritatea acestora şi-au recunoscut faptele, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
În cazul lui Tiberiu Grabany a fost dispusă cercetarea sub control judiciar, au mai spus sursele citate.