Şoc: Mircea Băsescu, arestat pentru 30 de zile! Culisele deciziei tribunalului

Ultima actualizare:
Mircea Băsescu a botezat-o pe nepoata interloplului Bercea Mondial în ianuarie 2010
Mircea Băsescu a botezat-o pe nepoata interloplului Bercea Mondial în ianuarie 2010

Mircea Băsescu a ajuns vineri în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă. Decizia a fost anunţată aproape de ora 22.00: fratele preşedintelui va sta 30 de zile după gratii. Mircea Băsescu a fost luat imediat cu maşina de la Cercetări Penale şi dus în arestul Poliţiei Capitalei.

Instanţa a admis cererea procurorilor anticorupţie şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, acuzat de trafic de influenţă.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel.

Şi Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de complicitate la trafic de influenţă.

Filmul unei arestări incredibile

Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

"La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză", au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a dat alţi 350.000 de euro lui Marian Căpăţână, în același scop.

Florin Anghel i-ar fi dat cei 600.000 de euro lui Marian Căpăţână din 20 februarie 2011, data la care Bercea Mondial a fost arestat, şi 22 februarie 2012, data la care a fost condamnat de instanţa de fond, Tribunalul Olt, la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat.

Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru tatăl denunțătorului, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, se mai arată în ordonanţa de reţinere.

Marian Căpăţână este acuzat că din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la fiul lui Bercea Mondial, şi-a însuşit 350.000 de euro, pentru că "a mijlocit remiterea banilor".

Libertatea pentru 600.000 de euro

Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei preşedintelui pentru a fi credibil în faţa lui Florin Anghel când spunea că ar putea interveni la magistraţi în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă la omor.

Procurorii au explicat în referatul înaintat în instanţă de ce au cerut arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu: "Ambii inculpați (Mircea Băsescu şi Bercea Mondial - n.r.) s-au folosit de calitatea de membru al familiei Președintelui României pe care o deține inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmațiilor referitoare la influența sau pretinsa influență pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraților și, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obținerea unor hotărâri favorabile".


    Bercea Mondial l-a băgat pe fratele preşedintelui României la închisoare.Arhiva Click!
Bercea Mondial l-a băgat pe fratele preşedintelui României la închisoare.Arhiva Click!

Mircea Băsescu i-a botezat o nepoată lui Bercea Mondial

În ianuarie 2010, Mircea Băsescu s-a înrudit cu Bercea Mondial, după ce i-a botezat acestuia o nepoată. Fratele preşedintelui României şi soţia sa, Doina, au botezat-o pe Renata Doiniţa, fata fiicei lui Bercea Mondial, într-o biserică din cartierul "Kilometrul 4-5" din Constanţa. La ceremonia religioasă susţinută de un sobor de preoţi au participat circa 30 de persoane. La acea vreme, fata lui Bercea Mondial, pe nume Formaţia, avea 17 ani.

Bercea Mondial l-a băgat pe fratele preşedintelui României la închisoare.
Bercea Mondial l-a băgat pe fratele preşedintelui României la închisoare.

Nume importante în vizorul justiţiei

În ultimii ani, oameni cu mare notorietate au avut probleme cu justiţia, iar unii dintre ei au fost condamnaţi la închisoare: fostul prim-ministru Adrian Năstase, foştii miniştri Decebal Traian Remeş şi Avram Mureşan, Gigi Becali, Victor Babiuc, Dan Diaconescu, fostul ministru liberal Relu Fenechiu.

Remeş şi Mureşan au ajuns la închisoare în urma dosarului "Caltaboşul".
Remeş şi Mureşan au ajuns la închisoare în urma dosarului "Caltaboşul".

UPDATE 20.30. Întrucât ordonanţa de reţinere a expirat, Mircea Băsescu este teoretic liber. Daca decizia privind arestarea preventivă mai întârzie, el ar putea pleca acasă la Constanţa şi acolo să aştepte hotărârea tribunalului.

UPDATE 19.10. Ordonanţa de reţinere a lui Mircea Băsescu a expirat, astfel încât fratele preşedintelui României trebuie să afle dintr-un moment în altul dacă va rămâne 29 de zile după gratii.

Fratele preşedintelui Traian Băsescu şi-a petrecut noaptea de joi spre vineri în arestul Poliţiei Capitalei.

Mircea Băsescu a fost reţinut, joi seară, de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influenţă.

Doiniţa Băsescu, soţia lui Mircea Băsescu, a făcut vineri dimineaţă, în faţa vilei lor din Constanţa, primele declaraţii referitoare la scandalul mitei denunţate de familia lui Bercea Mondialu, care i-au adus soţului acuzaţii grave de trafic de influenţă.

Aceasta a susţinut că soţul ei „este nevinovat”, un „om corect” şi „nu ar fi capabil să ia bani”, spunând că ei sunt o familie modestă şi că „nici nu au nevoie de bani”. Ea a adăugat că nu a discutat despre reţinerea soţului ei nici cu Traian Băsescu, nici cu soţia acestuia.

Doiniţa Băsescu a declarat că nu are cunoştinţă de discuţii privind sume de bani, nici oferite soţului ei, nici cerute de membrii clanului Bercea sub formă de şantaj, însă a povestit despre presiunile asupra lor. „Nu ştiu de şantaj, ştiu că a existat o presiune extraordinară din partea lor, cu venit pe sub garduri, sunat întruna la interfon de-mi sărea inima din piept. (...) Eu nu ştiu să fi cerut bani, eu cu ei nu am avut discuţii de acest gen, dar într-adevăr s-au plâns de multe ori de condiţiile grele de detenţie, că tatăl lui are probleme cu inima şi îi e foarte greu, dar noi le-am spus că trebuie să lase justiţia să decidă”, a relatat cumnata preşedintelui ţării.

Potrivit procurorilor DNA, fratele preşedintelui ar fi primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător, prin intermediul lui Marian Căpăţînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului, precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Marian Căpăţînă a fost reţinut şi el joi seară de procurorii DNA.

La DNA au fost audiaţi, în acelaşi dosar, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi soţia acestuia, Fănica Anghel, care au fost aduşi din penitenciar.

Fiul lui Bercea Mondial a fost audiat marţi şi miercuri la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video.

Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind "foarte compromițătoare".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net