ŞOCANT! Un copil de 7 ani acuză că a fost violat de un adult în toaleta şcolii

ŞOCANT! Un copil de 7 ani acuză că a fost violat de un adult în toaleta şcolii

Ultima actualizare:

UPDATE: Poliţia Teloerman a anunţat azi că nu se confirmă acuzaţiile de viol, precizând că medicii legişti au investigat copilul şi au stabilit că nu are leziuni specifice unei agresiuni sexuale. De asemenea, au fost analizate înregistrări video ale camerelor de luat vederi din incinta şcolii şi nu au fost identificate persoane sau activităţi suspecte în intervalul orar în care s-ar fi putut produce fapta. Cercetările vor fi continuate, iar copilul va fi supus şi unei expertize psihiatrice.

Copilul i-ar fi povestit iniţial bunicii sale ce s-a întâmplat, aceasta i-a anunţat pe părinţi, care au mers imediat la Poliţie şi au depus o plângere.

"Avem o sesizare după ce copilul s-a plâns familiei că a fost violat de o persoană adultă în toaleta internatului şcolii. Poliţiştii au început verificările în incinta şcolii unde se reclamă că a avut loc infracţiunea, iar copilul a fost expertizat, dar medici legişti spun că deocamdată nu se pot pronunţa dacă a fost sau nu viol. Va urma o nouă investigaţie medicală, mai amănunţită şi o sa stabilim dacă a avut loc infracţiunea sau nu", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Teleorman, comisar Adrian Ilicea.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
2c0fb65b eac9 4f13 ae27 2c674b77f977 jpg
capre adobestock1 jpg
Interviu de angajare Foto Freepik com jpg
un bărbat a câștigat 1 milion de euro la loterie, foto Shutterstock jpg
victoria ionescu instagram jpg
rebecca lazarescu jpg
Andrei Bordeianu FOTO Instagram
iesire in oras jpg
image
image