Stațiunea Cavnic a fost luată cu asalt. Copiii au petrecut ore bune pe patinoar pe pista de tubbing

Ultima actualizare:

Stațiunea Cavnic a fost extrem de aglomerată. Acolo s-a depus un strat gros de zăpadă, iar copiii s-au bucurat pe cinste. Unii au preferat să facă ture cu patinele, iar alții nu s-au dezlipit de pe pista de tubbing. O oră costă 50 de lei, spun administratorii. 

Stațiunea Cavnic Foto: Facebook
Stațiunea Cavnic Foto: Facebook

Zăpadă în staţiunea montană Cavnic

În staţiunea montană Cavnic a nins neîncetat în ultimele zile. În parcul de distracții, stratul de zăpadă măsoara deja 50 de centimetri și sunt condiții foarte bune pentru a începe distracția.  Parcul de distracții de iarnă, amenajat la 1.000 de metri altitudine, s-a umplut de zeci de copii, veniţi să se distreze pe pârtia de tubbing.

Elevii au venit de la aproximativ 100 de kilometri distanță pentru a sărbători cum se cuvine prima zi din programul Școala Altfel. „Faptul că socializează și într-un cadru non formal le face bine sănătății emoționale", a declarat Roxana Tuns, consilier școlar, pentru Observatornews.ro

Cât costă o oră pe pista de tubbing 

Pe langă zăpada din belșug, elevii au avut parte și de o altă surpriză. „În școala altfel noi avem oferte o oră cu o ora gratis, iar în timpul ăsta copiii pot să petreacă doua ore în parc pe ce vor ei, tubbing și patinoar", a spus Cristian Onișa, administratorul parcului de distracții. O oră pe pista de tubbing costă 50 de lei, iar pe patinoar tariful scade cu 10 lei.

Unde este situată stațiunea Cavnic 

Orașul Cavnic este situat într-o zonă muntoasă, la poalele munților Gutâi, pe cursul superior al râului Cavnic, la o altitudine între 550 și 1.120 metri, la distanța de 32 km est de municipiul Baia Mare.

Aflat în centrul judeţului Maramureş, la o distanţă de 30 km de municipiul Baia Mare, aşezat pe o vale îngustă la poalele munţilor Gutâi (1445m) şi Mogoşa (1249), Cavnicul se întinde pe o lungime de aproximativ 10 km pe valea care îl străbate de la est la vest, reprezentând ultima ramificaţie a golului depresionar al Băii Mari.

Cavnicul este unul din cele 13 oraşe ale judeţului Maramureş, care, de la începutul existenţei sale până în ziua de azi a fost un important centru de exploatare a metalelor nobile şi neferoase (aur, argint, cupru, plumb, zinc).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pod png
dragos pislaru si ilie bolojan foto facebook dragos pislaru jpg
tookapic work 933061 jpg
plaja scotia jpg
1 maioneza de casa png png
f13abe2b 0c5a 4318 a99c a209ff8a1867 png
whatsapp image 2026 04 30 at 05 18 21 1 jpeg
nava msc iran romani jpg
image
image