Statul crede că o familie poate trăi cu 2.600 lei pe lună

Ultima actualizare:

1.069 lei pentru mâncare şi băuturi, 405 lei pentru facturi, 132 lei pentru sănătate şi 53 lei pentru educaţie şi cultură. Atât consideră autorităţile că ar cheltui o familie formată din doi părinţi şi doi copii, care locuiesc la oraş. În total, bugetul de 2.600 de lei pe lună ar fi îndestulător pentru un trai decent şi chiar faci şi economii. “Nici pomeneală”, spun cititorii Click!

Potrivit unui studiu realizat de Comisia de Insolvenţă la Nivel Central, o familie cu doi părinţi activi şi cu doi copii în întreţinere de la oraş are nevoie de numai 2.600 de lei pentru lună pentru a duce un trai decent. Aproape jumătate din bani (1.069 lei) s-ar duce pe mâncare şi băuturi, pentru facturi privind locuinţa, apa, electricitatea, gazele şi alte servicii ar fi necesari 405 lei, iar familia ar cheltui numai 132 lei pentru sănătate şi numai 53 lei pentru educaţie şi cultură. Din suma totală, familia ar mai putea să facă şi economii, de 235 lei, informează adevarul.ro. 

În ceea ce priveşte o familie cu doi părinţi activi şi cu doi copii în întreţinere de la ţară, studiul arată că ei au nevoie de numai 2.100 de lei pe lună, urmând să cheltuiască numai 797 lei pe mâncare şi băutură, numai 259 lei pe cheltuieli privind locuinţa şi alte facturi, 57 lei pe educaţie şi cultură, numai 36 lei pe sănătate şi vor economisi câte 192 lei pe lună.

Calculul a fost făcut public de Comisia de Insolvenţă la Nivel Central şi face parte din „Criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai”, de care se ţine cont în cazul falimentului personal, coşul minim lunar de consum reprezentând suma de care creditorii nu se pot atinge. Criteriile au fost publicate în Monitorul Oficial şi au intrat în vigoare la data de 16 ianuarie 2019. Studiul sus-amintit calculează coşul minim de consum al unei familii de români de la oraş şi de la ţară, respectiv sumele esenţiale de care ar avea nevoie acestea pentru a putea duce un trai rezonabil.

“Cum să te descurci cu banii ăştia la preţurile de acum? Ei dacă au salarii de n-şpe milioane de unde să ştie ce cheltuieli sunt”, spune G. Mihăescu, un cititor Click!. 

Click! spune

Spre comparaţie, un studiu realizat anul trecut de Syndex, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi Fundaţia Friedrich Ebert Stifung, arată că valoarea coşului de consum pentru un trai decent este de 6.762 lei pe lună pentru o familie de doi adulţi şi doi copii, în mediul urban, luând în calcul că unul dintre copii are 12-14 ani, iar celălalt 8-10 ani. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net