Stau la bloc, dar se încălzesc de la sobe cu lemne

Ultima actualizare:

    Cât e ziua de lungă, oamenii urcă şi coboară scările cu lemnele în braţe, pentru a face focul în apartamenteFoto: Cosmin Zamfirache
Cât e ziua de lungă, oamenii urcă şi coboară scările cu lemnele în braţe, pentru a face focul în apartamenteFoto: Cosmin Zamfirache

În unele oraşe din România se trăieşte şi azi ca-n Evul Mediu. În Darabani, cel mai nordic oraş al ţării, locuitorii nu au gaz metan sau centrale termice, încălzirea la bloc făcându-se cu sobe improvizate. Peste tot vezi clădiri abandonate, poluare şi imagini dezolante.

La peste 65 de kilometri de municipiul Botoşani, aproape de răscrucea graniţelor comune ale României, Ucrainei şi Republicii Moldova, se află Darabaniul. A devenit oraş în perioada comunismului, când au apărut primele blocuri cu apartamente. Condiţiile, însă, au rămas ca la ţară. Prea puţini oameni se simt acolo orăşeni. ”Cică suntem cetăţeni europeni de la oraş. Europeni şi orăşeni numai cu vorba, că în rest vai de noi”, spune Victor, un locatar pe care l-am găsit renovându-şi apartamentul. 


    Lemnele sunt depozitate haotic în jurul blocurilorFoto: Cosmin Zamfirache
Lemnele sunt depozitate haotic în jurul blocurilorFoto: Cosmin Zamfirache

Iar unul dintre motivele principale este lipsa gazului, în special la blocuri. Oraşul nu a fost niciodată alimentat cu gaz şi recent abia a fost extinsă reţeaua cu apă şi canalizare. Pentru sutele de dărăbăneni care locuiesc la blocurile din centrul oraşului, venirea iernii înseamnă un chin. Adică mizerie, fum şi cheltuieli mari, scrie Adevărul.


    Foto: Cosmin Zamfirache
Foto: Cosmin Zamfirache

În Darabani, cartierele cu blocuri se află chiar vizavi de sediul Primăriei oraşului. Sunt blocuri vechi, construite în perioada comunistă. În ele locuiesc sute de familii, mai ales din rândul celor care au muncit în industria socialistă. Ceea ce frapează la aceste cartiere, pe lângă vechimea construcţiilor, sunt grămezile cu lemne din jurul blocurilor. Stocuri ca în ogradă, pe lângă scările de bloc. Totodată fumul gros şi negru ieşind din burlane improvizate atrage atenţia, dar şi condimentează aerul cu un miros înecăcios. Oamenii se plâng că nici rufele nu şi le pot usca afară. De altfel, tencuiala blocurilor poartă urma grea a fumului. Pare greu de crezut, dar la Darabani, cel mai nordic oraş din România secolului XXI, o ţară membră UE, oamenii se încălzesc la bloc cu sobe improvizate. E singura sursă de încălzire din ultimele trei decenii. 

Pe vremuri, apartamentele erau racordate şi încălzite în sistem centralizat. Dar după 1990, întreţinerea vechii centrale nu a mai fost considerată rentabilă, iar oamenii au fost nevoiţi să se adapteze. ”Pentru noi la bloc a fost o adevărată lovitură. Ne-am trezit fără căldură. Până în 1992 cred că a mai funcţionat sistemul centralizat. După aceea a trebuit să ne adaptăm şi am pus în apartamente la început sobe de tablă, apoi cine şi-a permis - de teracotă. Cum am putut şi noi. Am scos coşurile de fum în afară”, spune o femeie. Astfel, traiul cu sobe în casă a modificat întreg peisajul urban din cele două cartiere cu blocuri. În buricul târgului, oamenii crapă lemne ca la ţară, iar în jurul scărilor au apărut depozite cu lemne stivuite. Puţini sunt cei care-şi permit centrale pe curent electric şi chinul e cu atât mai mare cu cât aici temperaturile din sezonul rece sunt foarte scăzute.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tramvai lego profimedia jpg
Poza mare el acum jpg
valentin olariu Tatal lui Sebi jpeg
image png
ceai de macese jpeg
mulled wine 6704928 1280 jpg
femeie cu caine langa calorifer 2251084105 jpg
povestea statuii din aprcul cismigiu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net