STENOGRAME Iată cum negocia șpaga bulibașa țiganilor din Iași!
Ferdinant Stănescu a fost prins în flagrant, în 9 decembrie, când lua șpagă 12.000 de euro ca „să-l scape de închisoare” pe așa-zisul „rege al mezelurilor din Salonta”. Bulibașa țiganilor din Iași a fost monitorizat tot timpul de DNA. Iată câteva fragmente din stenogramele care arată cum negocia Stănescu șpaga!
Deşi se lăuda că este ţiganul cel mai bogat din România, cu milioane de euro în conturi sau pitiţi la saltea, Ferdinant Stănescu (52 de ani), bulibaşa țiganilor din Iaşi, nu s-a dat în lături de la un „mizilic“ de 12.000 de euro, scrie adevarul.ro. Sunt banii cu care Stănescu, autointitulat „Bulibaşa internaţional“, a fost săltat de procurorii DNA, în urmă cu o lună.
Suma era o primă tranşă din 30.000 de euro pe care Ferdinant Stănescu îi ceruse familiei lui Emil Mance, „Regele mezelurilor de la Salonta”, ca să-l scape de problemele din justiţie. Mance era arestat pentru evaziune fiscală, iar bulibaşa ştia de necazul acestuia.
Ferdinant Stănescu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, folosea un limbaj codificat atunci când discuta despre şpagă. Bulibaşa le spunea banilor „marfă“ sau „carne“, detaliile apărând în rechizitoriul procurorilor DNA.
În noiembrie 2015, Emil Mance fusese trimis în judecată, în stare de arest, iar bulibaşa s-a gândit că ar fi rost de făcut bani. Stănescu a apelat la un intermediar, Nicolae Culda, care i-a făcut legătura cu rudele afaceristului. Bulibaşa a început să se laude cu relaţiile sale pentru a-i impresiona.
„În cursul discuţiilor, Stănescu mi-a spus că este un om influent în zona Iaşi, că are multe relaţii, mi-a dat ca exemplu pe Pavel Abraham, un fost ministru de interne, cu care ar fi fost chiar prieten, şi că, în baza relaţiilor pe care le avea, el putea să rezolve punerea în libertate sau arest la domiciliu pentru Emil din Salonta“, a declarat, la DNA, Nicolae Culda. Nu se ştie cât adevăr era în vorbele bulibaşei, cert este însă că Pavel Abraham a fost unul dintre avocaţii lui Ferdinant în acest caz.
Nicolae Culda i-a transmis numărul lui Gheorghe Rauca, apropiat al familiei lui Mance, cu care bulibaşa s-a şi întâlnit. „A precizat că el ar putea interveni pe lângă judecătorii pe care-i cunoaşte, dar avea nevoie în acest sens de ajutorul familiei, ajutor din care se subînţelegea că era nevoie de bani de la familia lui Mance Emil pentru punerea lui în libertate“, a declarat Rauca, potrivit adevarul.ro.
A urmat întâlnirea dintre Ferdinant, Roxana şi Corina Mance, fiica şi, respectiv, fosta soţie a lui Emil Mance. Cele două femei nu l-au crezut însă şi s-au dus la DNA.
„A afirmat că îl cunoaşte bine pe acest procuror, sunt în relaţii apropiate, ne-a sugerat, din cele spuse de el, că i-ar fi dat anterior mită pentru a scăpa alte persoane de problemele penale şi ne-a sugerat că ar fi bine dacă eu şi fiica mea am fi dispuse să-i dăm lui o anumită sumă de bani în euro pentru ca el să intervină la acel procuror, să-i dea banii, iar, în schimb, procurorul să nu mai ceară prelungirea arestării pentru încă 30 de zile a fostului meu soţ şi punerea lui în libertate“, a declarat la DNA Corina Mance.
Roxana Mance a confirmat şi ea propunerea bulibaşei: „Eu l-am întrebat câţi bani ar trebui să dau, o mie, două, trei mii de euro, iar acel bărbat a râs şi a spus: «Ce vorbiţi domnişoară? Zeci de mii!», evident fiind vorba tot de sume în euro“. Preţul ar fi fost stabilit la 30.000 de euro, plătiţi în două tranşe, informează adevarul.ro.
Ferdinant Stănescu a avut trei întâlniri cu Roxana şi Corina Mance, iar în două dintre acestea a fost filmat ambiental cum se lăuda cu pilele sale din justiţie.
„Îi doi procurori şi un judecător”, „10 mii de persoană. 30 de mii ... euro“, „Deci, el, dacă eu garantez garantat, e garantat. Va fi câte 5 pe persoană, 15, şi ceea ce va fi, că va veni el acasă cu totu'. Deci, asta a rămas“, spunea bulibaşa.