Studenta criminală: «Pot pierde sarcina din cauza poftelor!»

Ultima actualizare:

    Carmen Bejan
Carmen Bejan

Carmen Bejan, tânăra condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea şi tranşarea unui bărbat, încearcă din nou să scape de puşcărie. În spatele gratiilor, fosta studentă la Medicină a învăţat legea şi depune cerere după cerere pentru întreruperea pedepsei.

Într-un memoriu transmis unui judecător de la Tribunalul Arad, Carmen Bejan, însărcinată cu un alt deţinut, cere întreruperea executării pedepsei pe perioada sarcinii, dar şi un an după, pentru creşterea copilului.

Pentru a câştiga bunăvoinţa judecătorului, Bejan a arătat că mâncarea din penitenciar e groaznică, existând riscul să piardă sarcina din cauza poftelor pe care nu le poate satisface.

„Am dreptul la un pachet de mâncare pe lună, dar nu ajunge pentru că e limitat, iar o lună pentru o femeie gravidă este foarte puţin acel pachet. Pe la sfârşitul lunii trebuie să mă abţin să nu îmi fie rău, căci nu am de unde lua vitamine şi cele necesare pentru copilul meu, care se hrăneşte din corpul mamei. Poftele pe care le am, de multe ori îmi crează stări de rău Ce mă doare este că suferă copilul meu care nu are nici o vină. Aş putea pierde sarcina din cauza poftelor", s-a plâns tânăra. Judecătorul a ignorat plângerile şi susţine că situaţia din penitenciar nu o poate împiedica pe tânără să ducă sarcina cu bine.

În august 2009, Carmen Bejan, împreună cu iubitul ei de atunci, Sergiu Florea, au ucis şi tranşat un bărbat în vârstă de 65 de ani. Cei doi ispăşesc acum o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Se iubeşte cu un traficant de droguri!

Studenta criminală Carmen Bejan trăieşte, după gratii, o poveste de dragoste cu traficantul de droguri Claudiu Şatran. Din relaţia celor doi a rezultat un copil, Carmen Bejan fiind însărcinată. Regimul de detenţie stă, însă, în calea iubirii dintre criminală şi traficant.

simeon stalpnicul png

Astfel, după ce a aflat că a rămas gravidă, Carmen Bejan a cerut conducerii Penitenciarului Arad, ca pe durata sarcinii să aibă dreptul la vizite cu tatăl copilului, fără geam despărţitor. Şatran urmează să fie eliberat la sfârşitul lunii martie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net