Supradoză cu marijuana la o fetiță de 3 ani. Nu se mai oprea din râs, iar ochii îi străluceau nefiresc

Caz ieșit din comun la Constanța. Medicii au internat de urgență o fetiță de trei ani cu simptome specifice unei supradoze, iar la analizele efectuate copilul a ieșit pozitiv la marijuana. Este o premieră în România, dat fiind vârsta foarte mică a pacientului. Fetița a fost adusă la spital de mama ei căreia i s-au cerut explicații privind starea micuței.

Copilul nu se mai oprea din râs

copil spital jpeg

O tânără din Constanța și-a adus copilul de urgență la spital cu o stare de rău și somnolență. Medicii au observat strălucirea nefirească din ochii copilului și bănuielile că ar fi drogată au fost confirmate de analize.

„Este vorba despre un pacient minor, în vârstă de trei ani, care a fost internat în unitatea noastră prin serviciul de urgență. Când a fost adus la spital, copilul prezenta stare de somnolență fiind internat pentru ingestie de substanțe necunoscute. În urma testelor toxicologice, minorul a ieșit pozitiv la substanțe interzise.

Prin urmare, a primit tratament de specialitate din partea echipei noastre medicale. După mai bine de 24 de ore de spitalizare și monitorizare atentă starea sa de sănătate a copilului s-a îmbunătățit semnificativ și a fost externat în condiții de siguranță”, a declarat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, transmite Adevărul.

Mama și fetița de trei ani au ajuns Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Femeia și-a dat seama că ceva nu este în regulă cu cea mică pentru că aceasta nu se mai oprea din râs. Până la spital, copila a fost copleșită de o stare de somnolență.

Copilul a mâncat dulciuri aduse din Olanda 

După simptomele prezentate, medicii au presupus ingerat substanțe stupefiante, motiv pentru care au testat-o. Fetița a ieșit pozitiv la canabis, potrivit replicaonline.

Mama copilului a fost și ea testată, dar rezultatul în cazul ei a ieșit negativ.

Cadrele medicale au chemat la fața locului ofițerii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au audiat-o pe mama copilului.

Din primele date, mama fetiței ar fi cetățean olandez și ar lucra ca navigator pentru o companie din Țările de Jos. Tatăl copilului este cetățean român, din județul Constanța.

Femeia le-ar fi spus anchetatorilor că fetița ar fi mâncat prăjituri, jeleuri și bomboane de la un magazin din Olanda.

Cel mai probabil, copila a mâncat bomboane sau o prajitură cu canabis, dar nu este exclusă nici varianta de a se fi aflat în preajma unei persoane care a consumat astfel de substanțe și s-a intoxicat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net