Surpriză! ”Luceafărul huilei” vrea să devină, în 2019, președintele României!
Miron Cozma (63 de ani) intenționează să candideze anul viitor la alegerile prezidențiale. ”Luceafărul huilei” ne-a vorbit despre acest vis frumos, dar și despre viața lui amoroasă.
Miron Cozma susține că va lupta cu toate armele ca să îi ia locul lui Klaus Iohannis, la alegerile prezidențiale din 2019: “Sunt bine, sunt un bărbat căruia îi place să o facă pe nebunul. La anul îmi doresc să ajung președinte, cam ar fi cazul după atâția ani. Nu o să fiu într-un partid, ci o să candidez ca independent. O să câștig această funcție, fără bani și fără pile”, a declarat acesta.
Cu dragostea , el nu stă tocmai pe roze, în această perioadă: “Sunt singur, dar asta nu este o problemă pentru mine în vederea câștigărilor alegerilor. Nu este obligatoriu dacă voi deveni președinte să existe o primă doamnă a României”. Miron s-a iubit cu patimă timp de 12 ani cu solista Marinela Nițu (46 de ani), de care s-a despărțit în 2015: “Sunt în căutarea iubirii, însă pot spune că, în momentul de față, sunt un haiduc. Cu Marinela nu am mai vorbit, este o persoană needucată, după despărțirea de ea am încercat să am o relație civilizată, ca între amici, așa cum am rămas prieten și cu celelalte femei din viața mea, însă nu s-a putut. De Paște, de Crăciun și de zile de naștere îi trimit sms, dar ea nu îmi răspunde. Marinela este o femeie narcisistă, se iubește doar pe ea. Din câte știu acum ea este plecată în Italia”, a mai adăugat fostul lider al minerilor din Valea Jiului. Miron Cozma a făcut închisoare, timp de 11 ani, în dosarul ”Mineriada din 1991”, fiind eliberat în 2007.