Suspendarea lui Traian Băsescu, programată pentru 23 septembrie
Preşedintele Senatului, Călin popescu Tăriceanu a avansat astăzi propunerea inţierii procedurilor de suspendare şi demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Astfel acesta a propus ca suspendarea să se facă în preajma datei de 23 septembrie şi referendum de demitere în 2 noiembrie, ziua primului tur al prezidenţialelor.
"Având ca bază probatorie nenumăratele încălcări ale prevederilor constituţionale puse în operă de Preşedintele României în anii 2013 şi 2014, propun iniţierea procedurii constituţionale de suspendare şi demitere a Preşedintelui României, având următorul calendar: suspendarea de către Parlament a Preşedintelui României în preajma datei de 23 septembrie şi organizarea Referendumului de demitere a Preşedintelui României pe data de 2 noiembrie, aceeaşi zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Coincidenţa datei primului tur al alegerilor prezidenţiale cu Referendumul de demitere al Preşedintelui României va crea premise favorabile îndeplinirii cvorumului legal de 50%+1", susţine Călin Popescu Tăriceanu, care semnează comunicatul transmis vineri ca preşedinte al Senatului, preşedinte al PLR şi candidat la Preşedinţie, citat de gândul.info.
Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie. "Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare", a răspuns el.