Tânăr din Dolj, obligat să îi achite jumătate din profitul de la nuntă fostei soţii, de care a divorţat la 3 luni după cununie

5 octombrie 2021
article img
Foto: arhivă

Dragostea a durat doar trei luni în cazul unor tineri din Dolj. Mirele a hotărât să divorțeze când și-a dat seama că proaspăta soție este bolnavă psihic, lucru ascuns înaintea nunții.

În urma procesului deschis la Judecătoria Craiova de către fosta mireasă, cei doi divorțați au ajuns să împartă banii câştigaţi la nuntă. Femeia l-a dat în judecată pe fostul soţ, cerând jumătate din suma de 37.150 de lei şi 5.700 de euro, bani reprezentând dar de nuntă rămas în urma petrecerii de celebrare a căsătoriei, după achitarea tuturor datoriilor, scrie adevarul.ro.

Ce spune mireasa  

Tânăra a arătat că au efectuat cheltuieli comune de 32.850 lei (restaurant, fotograf, muzică, instalaţie de fum, preot, haine mire şi mireasă). De asemenea, tânăra a mai arătat că părinţii său au participat la restaurant cu suma de 4.500 euro, oferită ca dar de nuntă şi tot ei au contribuit cu suma de 500 euro, alături de miri, dar şi socri, tot cu titlu de dar de nuntă, la cumpărarea verighetelor, verigheta reclamantei rămânând la pârât, care refuză să o restituie. Femeia a concluzionat că, din totalul banilor primiţi, respectiv 70.000 lei şi 5.700 euro, după scăderea cheltuielilor comune, rezultă sumele de 37.150 lei şi 5.700 euro, care trebuie împărţite între părţi în cote de ½.

Ce spune mirele

Fostul soţ a arătat în proces că imediat după oficializarea căsătoriei din 20 iulie 2019, a aflat că soţia sa are probleme de sănătate care i-au fost ascunse până atunci. Abia la două zile de la petrecere, tânăra i-a povestit soţului său despre antecedentele sale medicale şi faptul că este înregistrată în evidenţele medicale psihiatrice. După alte câteva zile, comportamentul acesteia a devenit impropriu atât faţă de el, cât şi faţă de părinţii acestuia, cu care au locuit înainte şi după încheierea căsătoriei. La scurt timp, tânăra a ajuns la spital cu grave afecţiuni psihiatrice. După ce a fost stabilizată medical, aceasta a decis să divorțeze de comun accord, având remuşcări că i-a ascuns afecţiunile de care suferă.     

Hotărârea instanţei

Judecătoria Craiova a dispus ca jumătate din suma rămasă de la nuntă, în urma achitării cheltuielilor, să îi revină miresei. Astfel, tânărul a fost obligat să îi achite fostei sale soţii suma de 17.992 lei şi 2.600 euro. 

Citește și:

EXCLUSIV Alin Oprea, partaj nemilos și decizie radicală după divorț: "Nu-mi merită numele nici legal, nici moral"

EXCLUSIV Soția lui Ilie Năstase a depus actele de divorț: «El a crezut că glumesc»