Tânăra care a stat în comă două luni şi-a recunoscut mama! Ioana începe să facă progrese

Ultima actualizare:

    Ioana Condea are 20 de ani şi un băieţel de un an şi jumătateFoto: arhiva personală
Ioana Condea are 20 de ani şi un băieţel de un an şi jumătateFoto: arhiva personală

Ioana, fata care a fost bătută cu bestialitate şi acum se zbate între viaţă şi moarte pe un pat de spital din Germania, a fost vizitată miercuri de mama ei. Ioana a ieşit din comă, după ce două luni nu a văzut, nu a auzit şi nu s-a putut mişca. Specialiştii care se ocupă de fată i-au mărturisit mamei că tânăra face progrese uluitoare.

Rugăciunile Graţielei Condea au fost ascultate. Cu inima strânsă, femeia a ajuns miercuri dimineaţă în Germania, la spitalul din Koln, acolo unde fiica sa este internată de la sfârşitul lunii iulie. Ioana a fost bătută cu sălbăticie pentru că a refuzat să se prostitueze. A fost găsită într-o baltă de sânge de prietena care a ademenit-o în străinătate cu un job de menajeră. Locul de muncă a fost doar o păcăleală, iar mama Ioanei a simţit încă de la primul telefon al fetei că ceva nu este în regulă cu ea. După trei operaţii pe creier, Graţiela speră că fiica ei se va recupera. Miercuri dimineaţă a vizitat-o pe Ioana la spital şi a izbucnit în lacrimi.

Graţiela Condea, mama Ioanei, şi-a văzut fata la spital
Graţiela Condea, mama Ioanei, şi-a văzut fata la spital

"Nu mă aşteptam sincer. Ioana a ieşit din comă. M-a recunoscut şi m-a strâns puţin de mână. S-a uitat la mine cu ochii ei mari. Nu mai am cuvinte... Acum aştept să-mi spună «mamă» ca şi cum mi-ar spune prima dată. Astăzi i-au dat puţin să mănânce.

Ioana Condea s-a plimbat pe holuri spitalului din Koln într-un cărucior cu rotile
Ioana Condea s-a plimbat pe holuri spitalului din Koln într-un cărucior cu rotile

Eu am la mine anafură, mir şi o brăţară de la Arsenie Boca şi ştiu că Dumnezeu va face o minune pentru ca Ioana să se facă bine. Este o fată puternică şi credincioasă şi merită să trăiască pentru fiul ei de un an şi jumătate. Dacă Florentina (n.r. prietena Ioanei) este nevinovată să se ducă la detectorul de minciuni sau la poliţie", a spus, printre lacrimi, Graţiela Condea, în emisiunea "La Măruţă". 

Terapeutul cu care Ioana se recuperează i-a spus mamei că fata îşi revine de la o zi la alta. Ioana a reacţionat vizual foarte puternic. A întors capul şi şi-a recunoscut mama.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net