Tânăra mutilată de pistolar a fost operată la pleoape

Ultima actualizare:

    Daniela, în timpul  operaţiei  reparatorii
Daniela, în timpul operaţiei reparatorii

Zi plină de speranţă pentru tânăra din Bucureşti, împuşcată în ochi la sfârşitul anului trecut. Daniela Borz a suferit o nouă intervenţie chirurgicală. Medicii i-au refăcut pleoapele, iar în curând îi vor putea pune o proteză provizorie.

Au trecut deja nouă luni de când Daniela trăieşte un adevărat coşmar. Rămasă fără un ochi din cauza tânărului teribilist care a împuşcat-o direct în faţă, viaţa fetei s-a schimbat complet.  A fost nevoită să suporte o durere cumplită, să se obişnuiască să se descurce doar cu un ochi.

Nu a renunţat însă să spere că într-o zi nu va mai fi atât de diferită. Aşa că Daniela s-a lăsat pe mâna medicilior de la o clinică privată. După ce în februarie a ajuns pe masa de operaţie pentru prima intervenţie chirurgicală reparatorie, ieri tânăra de 23 de ani a suportat o altă intervenţie. 

Aşa arăta Daniela  înainte de a fi împuşcată
Aşa arăta Daniela înainte de a fi împuşcată

Tânăra de 23 de ani  şi-a pierdut ochiul drept
Tânăra de 23 de ani şi-a pierdut ochiul drept

De data aceasta medicii i-au reconstruit pleoapa inferioară cu ţesut de la pleoapa superioară, operaţia durând mai bine de două ore.  Daniela a trecut cu bine şi peste acest hop şi deja a început să se gândească la următoarea intervenţie, care va avea loc până de Crăciun. Şi asta pentru că va avea în câteva luni o proteză provizorie, cea finală putând fi pusă abia peste doi ani.      

Pe 23 noiembrie, Daniela Borz a fost împuşcată în ochi de Mihai Chiriţă. Tânăra a sărit să-şi apare tatăl, atacat din toate părţile în faţa unui magazin din cartierul Militari. Pistolarul a fost trimis după gratii, iar Daniela Borz vrea pentru trauma suferită despăgubiri morale şi materiale, în valoare de un milion de euro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
triggermouse strawberries 5824229 1920 jpg
gradinarit  jpg
carne miel  jpg
legume verzi istock jpg
Barfa colegi birou munca FOTO Shutterstock jpg
orez, foto shutterstock jpg
chiuveta istock jpg
emblemă poliţie, Facebook jpg
image
image