Tăriceanu, audiat de instanţa supremă pentru mărturie mincinoasă
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu trebuie să se prezinte marți la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde urmează să fie audiat în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Potrivit news.ro, ședinţa de judecată în care Tăriceanu va da declaraţii în faţa magistraţilor este programată să înceapă la ora 11.00
La primul termen al procesului, în 14 martie, preşedintele Senatului a spus că nu recunoaşte învinuirile şi nici nu le înţelege, precizând că nu vrea să fie judecat în procedură simplificată şi că vrea să dea o declaraţie la un alt termen de judecată, instanţa stabilind ca el să fie audiat în 11 aprilie.
Avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu le-a spus judecătorilor că preşedintele Senatului doreşte să dea declaraţie de inculpat şi a cerut termen pentru a pregăti apărarea.
Călin Popescu Tăriceanu a spus că vrea să fie judecat în procedură obişnuită, pentru că nu recunoaşte acuzaţiile care i se aduc şi nici nu le înţelege.
"Nicio declaraţie din dosar nu este împotriva clientului meu", a completat apărătorul lui Tăriceanu.
În 6 iulie 2016, procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu, după ce ar fi minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.
Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.
În 18 mai 2016, omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 20 de persoane, între care Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz Agavi Moshe, Marius Marcovici şi jurnalistul Dan Andronic, au fost trimişi în judecată în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov