Tarom a anulat mai multe curse din cauza problemelor tehnice

Ultima actualizare:

    Compania Tarom a anulau zborul de joi Bruxelles-Bucureşti din cauza unei probleme tehnicefoto: arhiva personală
Compania Tarom a anulau zborul de joi Bruxelles-Bucureşti din cauza unei probleme tehnicefoto: arhiva personală

Probleme pentru pasagerii Tarom. Două aeronave Airbus A310, de capacitate mare, ale companiei nu au putut deveni duminică operaționale. Pentru ca cei care şi-au achiziţionat bilete să ajungă totuşi la destinaţie, oficialii le-au găsit alte curse aeriene în cursul acestei zile.

Compania TAROM s-a confruntat în această dimineață cu probleme tehnice și a fost nevoită să anuleze cinci curse cu plecare de pe aeroportul Otopeni. Este vorba despre cele spre Praga, Paris, Roma, Moscova şi Geneva. Pasagerii au fost îmbarcaţi în alte aeronave. Pentru că acestea au devenit supraîncărcate, pasagerii care aveau bilete iniţial nu au putut urca toţi în avioane. O pasageră a descris haosul din aeroport. "Am avut zbor la ora 9:00 către Amsterdam, am ajuns acolo la ora 7:00 pentru check-in. După ce am stat o oră la coadă, la ora 8 când am ajuns în faţă mi s-a spus că s-au terminat locurile şi că trebuie să mă duc la ticketing pentru că nu mai sunt locuri, deşi eu am achitat biletul acum o lună. La ticketing era coadă mare, vă daţi seama, pentru că toate cele patru cozi de la check-in fuseseră direcţionate către trei cozi de la ticketing. Când am ajuns în faţă, m-au direcţionat către zborul care trebuia să plece foarte curând, la 9:15, către Paris. Am fugit la check-in, acolo mi-au spus că nu sunt locuri în sistem. Şi m-au trimis înapoi la ticketing, să îmi facă alt bilet”, a povestit Iuliana Dumitru, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Reprezentanţii Tarom au încercat să-şi ia revanşa faţă de călătorii cărora le-a creat asemenea probleme. Le-au oferit compensaţii, dar şi mâncare şi apă "Din cauza unei situaţii tehnice neprevăzute, a trebuit să regândim întreg programul de zbor astăzi, în funcţie de disponibilitatea celorlalte aeronave. Ne pare rău pentru neplăcerile cauzate. Ne dorim însă călătorii sigure pentru pasagerii noştri şi ca şi acţiune imediată pot să vă spun că ne-am ocupat de rerutarea cât mai rapidă a tuturor pasagerilor”, a declarat pentru Digi24 Georgeta Dinu, purtător de cuvânt la TAROM.

Nu doar la tarom au fost probleme. În total, 8 curse aeriene au fost anulate duminică de pe Aeroportul Henri Coandă (Otopeni). Este vorba despre zborurile:

- 08.05 - București-Praga, TAROM- 08.05 - București-Praga, Airlanes- 08.20 - București-Geneva, TAROM- 10.15 - București-Roma, TAROM- 10.15 - București-Roma, Al-Italia- 12.10 - București-Paris, TAROM- 12.10 - București-Paris, Air France- 13.15 - București-Moscova, TAROM 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
base si maria jpg
seismograf cutremur istock jpg
jerash jpg
dublin irlanda pixabay jpg
Adrian Sârbu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
notre dame redeschidere jpg
tren, foto shutterstock jpg
AEP inquam jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net