Taximetristul Dorin I. povesteşte în exclusivitate:«Huidu a intrat în depăşire, nu a derapat»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Mergea spre munte să petreacă împreună cu mai mulţi amici. S-a nimerit să fie chiar în spatele lui Huidu când acesta a intrat pe contrasens şi a lovit în plin Loganul.

Martorul, un taximetrist din Bucureşti, spune că nu se pune problema de derapare. A fost 100% depăşire.

Dorin I. este taximetrist în Bucureşti. Are aproximativ 30 de ani şi susţine că duminică dimineaţă era pe DN 1, în drum spre munte cu câţiva prieteni.

simeon stalpnicul png

Se afla la doar câţiva metri în spatele maşinii conduse de Şerban Huidu. Iată ce ne-a povestit: „Eram în maşină după Huidu. Nu a derapat nimeni, o să se vadă asta şi la expertiză. A intrat în depăşire fără să semnalizeze. S-a izbit nimicitor! A început să urle femeia care se afla pe bancheta din spate. Au început să urle apoi toţi oamenii de pe stradă. A coborât şi el din maşină, s-a luat cu mâinile de cap şi a strigat: «Sunt distrus! Ce-am făcut?». S-au adunat zeci de oameni între timp".

„Am auzit şi eu pe la televizor că nu ar fi avut viteză. Cum dracu' să nu aibă dacă l-am văzut cu ochii mei. Avea mult, peste 80-90 de kilometri la oră. S-a izbit în Logan, care s-a rostogolit parcă era de jucărie!".

Un alt martor, Cristinel Dan (28 de ani), cititor al site-ului adevarul.ro, este din Ialomiţa şi se afla într-un Volkswagen, la două maşini în spatele Loganului. El susţine că Huidu a încercat să depăşească coloana, accelerând la 120 de kilometri la oră: „Ne aflam în spatele Daciei Logan când am văzut maşina de teren accelerând pentru a intra în depăşire. Aproximez că avea vreo 100-120 de kilometri pe oră când s-au lovit. Am încercat să dau o mână de ajutor, însă când am observat că nimeni nu mişcă, m-am retras deoparte. În timpul asta nu ştiam cine era la volanul Mercedesului. Lumea a început să-l strige pe Huidu şi au vrut să-l bată când a ieşit din maşină".

Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, în localitatea Timişul de Sus. Mercedes-ul ML 350 condus de Huidu a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o Dacia Logan care circula regulamentar. Toţi cei trei ocupanţi ai Daciei au murit.

Familia lui Huidu a trimis coroane pentru victime

Familia, rudele şi prietenii l-au condus ieri pe ultimul drum pe Ştefan Lungu Balogh. Bărbatul avea 55 de ani, era căsătorit şi avea un băiat major stabilit în Bucureşti.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al bărbatului a fost depus încă de luni la casa rece a Bisericii „Schimbarea la faţă" de la Micşunica.  

Foarte mulţi colegi de muncă au venit să-l conducă pe ultimul drum. „Îl cunosc de 30 de ani. Mi-a fost coleg de muncă la Hidromecanica. Am fost coleg şi cu Magda Drăghici şi cu Ioan Garbiş, ei erau ingineri. Apoi şi-au făcut firmă şi l-au luat cu ei şi pe Ştefan. Era un om excepţional, nu doar el, ci toţi trei. Era foarte muncitor, avea mâini de aur. Este mare păcat că s-a dus", a spus Alexandru Văşcău. Oamenii prezenţi la înmormântare au spus că o maşină de Bucureşti a adus trei coroane din partea familiei Huidu, una pentru fiecare dintre victime.

Bărbatul care a murit în spital va fi înmormântat azi

Ioan Garbiş era mare fan "Cronica Cârcotaşilor". Din păcate însă tocmai cel pe care îl îndrăgea cel mai mult l-a băgat în mormânt. Bărbatul va fi înmormântat astăzi la cimitirul de la Biserica Grecească.

Avea 57 de ani, era divorţat şi nu avea copii. Un văr de-al bărbatul a venit ieri la Serviciul de Medicină Legală Braşov pentru a ridica actele necesare procedurilor de înmormântare.

Călin Visarion a declarat doar că nu reproşează nimănui nimic şi că familia Huidu nu a luat legătura cu el. În tinereţe, bărbatul a fost căsătorit, timp de zece ani, cu Cristina Lapis, preşedinta Asociaţiei „Milioane de Prieteni" şi cea care se ocupă de Rezervaţia de urşi de la Zărneşti. Chiar dacă au divorţat în urmă cu 26 de ani, au rămas în relaţii bune. Femeia l-a vizitat pe Ioan Garbiş la spital duminică seara.

Magda Drăghici va fi incinerată la Bucureşti

Magda Drăghici va fi incinerată astăzi la Bucureşti, iar ceremonia de înmormântare va avea loc vineri la Braşov. Femeia avea 54 de ani şi era divorţată. Avea o fată de 27 de ani, care lucrează în Bucureşti.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al braşovencei  a fost depus în capela Bisericii Sf. Petru şi Pavel de pe strada Aurel Vlaicu, pentru ca persoanele dragi să-i aprindă o lumânare şi să-şi ia rămas-bun de la ea.

„Am ţinut legătura cu ea şi îi mergea bine. Într-o secundă viaţa ei a fost curmată. Vinerea trecută am vorbit cu ea pentru ultima oară. M-a sunat înainte să plece la serviciu. Povestea că are nişte probleme la firmă, dar era optimistă. Fiica ei a aflat de la televizor că mama ei a murit", a spus o prietenă de-a Magdei Drăghici.

Ar fi trebuit să vină în Capitală cu o maşină de teren, nu cu Dacia

Cele trei victime din maşina Logan ar fi putut fi azi în viaţă dacă o decizie de ultim moment nu le-ar fi pecetluit soarta. Magda Drăghici şi Ioan Garbiş aveau fiecare maşini de teren, dar au decis să meargă cu Dacia Logan la insistenţele lui Ştefan Balogh.

Motivul, foarte simplu: era singura maşină de la firmă care avea deja montate cauciucurile de iarnă. Pentru că la munte ningea, cei trei au considerat că este mai sigur să se deplaseze cu o maşină echipată corespunzător de iarnă.

«Cârcotaşul» a fost pus oficial sub acuzare pentru ucidere din culpă

Parchetul Judecătoriei Braşov a început, ieri, urmărirea penală faţă de Şerban Huidu, pentru uciderea din culpă a trei persoane. Iată ce scrie în dosar:

„Din probatoriul administrat până în acest moment a rezultat că, la data de 16.10.2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcţia Predeal spre Braşov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanţilor autoturismului Logan“.

La dosar au sosit şi rezultatele autopsiilor care arată că moartea a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, în principal, din cauza rupturilor de organe interne.

Mai citeşte:

Şerban Huidu, implicat într-un accident cu doi morţi pe DN1 - VIDEO

EXCLUSIV / Şerban Huidu e teafăr şi se ascunde de presă

Copiii şi soţia lui Huidu, duşi la spital după accident

ŞERBAN HUIDU A RĂMAS FĂTĂ CARNET ÎN 2009, PE ACEEAŞI RUTĂ. Accidentul de azi a avut loc la o distanţă de 1,35 kilometri mai sus de locul unde i-a fost luat carnetul la vremea respectivă.

Huidu în 2009 când i-a fost luat carnetul: „Să stai cu radarul la pândă e de neconceput”

Huidu, după accident: „Îmi pare rău, nu-mi dau seama ce s-a întâmplat"

Şerban Huidu va fi externat astăzi

Accidentul lui Huidu, prevestit de «semne»? - FOTO

Uite pentru ce riscă Şerban Huidu 7 ani de închisoare! FOTO/VIDEO

Şocant! Primele imagini cu Huidu de la accident - VIDEO

Imagini înfiorătoare cu Loganul făcut praf de Mercedesul lui Şerban Huidu

Cine sunt victimele accidentului în care a fost implicat Şerban Huidu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net