TBC la creșă. 128 de copii de până la trei ani, examinați medical
Investigație medicală de amploare la creșa din strada Vrancei, din sectorului 1 al Capitalei, unde o îngrijitoare a fost internată de urgență din cauza infecției cu bacilul tuberculozei. Luni, 128 de micuți, curste cuprinse între 1 și 3 ani, dar și zece angajați ai unității au fost examinați medical pentru a se vedea dacă sunt infectați.
Nu mai puțin de 128 de copilași, cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, au fost testați pentru depistarea tuberculozei. Micuții au fost injectați sub piele, în zona antebraţului, cu o substanţă bilogică obţinută din culturile pe medii lichide ale bacilului tuberculozei. Trei copii dintr-o grupă de 13 au picat testul IDR săptămâna trecută, când au dezvoltat alergie la substanța injectată (tuberculină), semn că au intrat în contact cu îngrijitoarea și că pot dezvolta boala. Medicii de la Spitalul „Marius Nasta” le-au recomandat părinților să accepte efectuarea unui tratament profilactic, înainte de dezvoltaera maladiei.
Cei 128 de micuți au fost examinați în cadrul cabinetului medical din incinta creșei. Rezultatele, mult așteptate de părinți, vor veni abia peste 72 de ore. Analizele vor fi procesate în cadrul laboratorului Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Totodată, zece angajați ai creșei, de la educatoare, la paznic, au fost examinați medical în cadrul complexului social „Caraiman” pentru verificarea stării de sănătate. „În acest moment nu se impune închiderea creșei, întrucât nu avem confirmat nici un caz de îmbolnăvire la copii”, a declarat, pentru Click!, dr. Ecaterina Strochi, medicul creșei.
Autoritățile locale din sectorul 1 au declanșat o acțiune de verificare a stării de sănătate a întregului personal de la creșă, dar și a micuților. În creșa de pe strada Vrancea sunt înscriși 178 de copii, media de prezență fiind 120 de copii. Alerta de TBC a apărut la o grupă de 13 micuți. Creșa din sectorul 1 a fost inaugurată în septembrie 2012 de Primăria sectorului 1, în urma unei investiții de 4,5 milioane de lei. Creşa din strada Vrancea nr. 9 este deschisă de luni până vineri între orele 8.00-18.00, iar pentru a-și aduce copiii aici, părinții plătesc doar 11 lei pe zi, echivalentul meselor micuților.