Te înscrii la «Prima Casă»? Iată condiţiile de creditare!

Te înscrii la «Prima Casă»? Iată condiţiile de creditare!

Ultima actualizare:

    Proiectul  vine cu  câteva modificări (Fotografii: Shutterstock)
Proiectul vine cu câteva modificări (Fotografii: Shutterstock)

Înainte de a te decide să îţi cumperi locuinţa, ar trebui să ştii şi care sunt condiţiile de creditare.

simeon stalpnicul png

Specialistul Click!, Alexandra Popa, ne spune tot ce trebuie să ştim despre un credit ipotecar obţinut prin programul „Prima Casă".

Cum se obţine un credit?

Clientul se adresează unei bănci participante la program. Apoi, depune documentaţia de credit la bancă în vederea analizării dosarului.

Dacă este aprobat, dosarul este trimis la Fondul de Garantare pentru obţinerea garanţiei.

Fondul analizează cererea şi aproba dosarul, îl poate respinge sau retrimite băncii pentru a fi completat corect.

Dacă dosarul e aprobat, se semnează contractul de credit între bancă şi client dar şi contractul de garantare între client, bancă şi fond.

Condiţii de creditare

- Rata dobânzii la euro va avea o marjă maximă de 4 puncte procentuale peste Euribor la 3 luni;

- Rata dobânzii la lei nu va depăşi Robor la 3 luni plus 2,5 puncte procentuale;

- Marja include nivelul total al comisioanelor percepute de bancă;

- Comisionul de garantare plătit de către Fond este de 0,49% pe an, aplicat la sold;

- Nu se percep comisioane de rambursare anticipată;

- Avansul minim este de 5% din preţul locuinţei, dacă preţul e de până la 60.000 euro;

- În cazul construcţiei individuale, avansul minim este de 5% din valoarea construcţiei, dacă aceasta nu depăşeşte 70.000 euro. Dacă valoarea construcţiei este mai mare avansul va fi de 3.500 euro plus diferenţa.

- Durata maximă de rambursare este de 30 de ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
cheie usa istock jpg
DN1 jpeg
calendar pompieri australia profimedia (2) jpg
masina de spalat vase jpg
bec vecteezy jpeg
image
image