Țeapa de 136.000 de euro i-ar putea costa 5 ani de libertate pe patronii agenției Genius Travel

Ultima actualizare:

    70 de români au depus până acum plângere la Poliție
70 de români au depus până acum plângere la Poliție

Scandalul turiştilor păcăliți cu vacanțe i-ar putea băga mulți ani după gratii pe cei doi patroni ai agenției Genius Travel, din Capitală. Bogdan Ştefan (34 de ani) şi George Ionuţ Costea (30 de ani) sunt cercetați pentru înşelăciune, faptă care se pedepseşte cu închisoare între 1 şi 5 ani.

”Până în acest moment, au fost depuse 70 de plângeri penale din partea păgubiților. Au început deja audierile lor, iar patronii vor fi chemați şi ei la final. Există elemente constitutive pentru ca aceştia să primească începerea urmăririi penale din partea procurorului de caz”, ne-au declarat surse judiciare. Acţionarii agenţiei de turism şi-au informat turiştii prin e-mail, pe 12 august, că nu le mai pot onora vacanţele plătite, după care au revenit că totul este în regulă. Nu a fost aşa, astfel că cei care au apucat să plece în străinătate au fost dați afară din hoteluri. Reprezentanții agenției nu plătiseră nimic pentru ei. Abia pe 25 august, Bogdan Ştefan şi George Ionuţ Costea au depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă, care se va judeca în data de 13 septembrie. Nu mai puțin de 147 de români au fost păgubiți, iar tunul dat de cei doi tineri se ridică la 136.000 de euro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii freepik1 jpeg
Pacientă în spital tratată pentru cancer - perfuzie  FOTO Shutterstock
Muste insecticide larvicide capcane scaled jpg
pisica mancare adobestock jpg
bancomat pexels jpg
Design fără titlu (5) png
jc gellidon 1g3qVp7ynX4 unsplash jpg
Snagov   Lac   Rezervația + Aria Naturală Protejată + Delta Snagovului 1 jpg
image
image