Teatru în stradă şi maşini tunate, în Capitală

Ultima actualizare:

    Click! vă dă 5 motive pentru care nu trebuie să staţi în casă în acest weekendFoto: David Muntean
Click! vă dă 5 motive pentru care nu trebuie să staţi în casă în acest weekendFoto: David Muntean

Oricât de mult v-ar tenta să leneviţi în faţa televizorului, la un meci de fotbal de la Euro 2016, azi şi mâine trebuie să scoateţi capul pe afară măcar câteva ore. Bucureştiul a devenit capitala teatrului de stradă şi a muzicii de calitate.

De departe, evenimentul acestor zile este festivalul de teatru de stradă "B-FIT in the street", aflat la a opta ediţie. Peste 180 de artişti din nouă ţări au venit în Capitală să susţină spectacole de teatru, acrobaţii, numere de pantomimă, dans, parade şi reprezentaţii de muzică. Centrul Istoric, Piaţa Universităţii şi Piaţa Enescu (Atheneu) sunt zonele în care cu greu vă veţi mai putea strecura dacă sunteţi doar în trecere. Aşa că, mai bine lăsaţi totul baltă şi alăturaţi-vă alaiului de artişti pe catalige, arlechini, acrobaţi, balerine, personaje fantastice ori actori costumaţi în girafe. Pentru prima dată însă, spectacolele ajung şi în cartiere mărginaşe ale oraşului, precum Ferentari. Un moment care nu ar trebui ratat e reprezentaţia trupei Horses of Light (Franţa), care va avea loc în această seară începând cu ora 22.45 în Piaţa Universităţii. Personajele îşi schimbă forma chiar sub ochii trecătorilor. Ce se va întâmpla cu această procesiune misterioasă şi ce personaj fantastic va zbura pe cerul Bucureştiului, rămâne de văzut la acest spectacol, care are o singură reprezentaţie. Nu rataţi nici parada raţelor olandeze, înaripate care vor mărşălui pe străzile Centrului vechi în ritmul tobelor (sâmbătă şi duminică, ora 17.00, Piaţa Sf. Anton). Festivalul de teatru este organizat de ARCUB şi face parte din calendarul de evenimente care susţin candidatura Bucureştiului la titlul de Capitală europeană a culturii 2021.

Program: Azi, ora 17.00: Baby T-Rex – str. Lipscani – str. Gabroveni; Mirror Family - Piaţa Universităţii – str. Lipscani; Ballerinas – str. Lipscani - Piaţa Universităţii; ora 17.15: Giraffes – str. Lipscani - Piaţa Universităţii; ora 18.00: Imperial Kikiristan @ Ferentari - Parcul Humuleşti; ora 19.15: Living Gallery Andy Warhol – str. Lipscani - Piaţa Sfântul Anton. Mâine, ora 17.30: Golden Angel and SOL - Piaţa Universităţii - Piaţa Sfântul Anton; Ora 18.45: Giant Kangaroos  - str. Lipscani - Piaţa Sfântul Anton; Ora 20.45: Acrobatic Kenya – str. Eugeniu Carada (intersecţie cu str. Lipscani); Ora 21.45: Firewinds – Piaţa Sfântul Anton.

Drifturi şi sporturi extreme la Romexpo

Cei mai buni „acrobaţi” ai maşinilor tunate îşi vor arăta măiestria azi şi mâine la Romexpo, unde are loc cea de-a cincea ediţie a Auto Total Business Show. Asfaltul va fi încins la maximum, căci vor avea loc demonstraţii de mânuire a bolizilor cu sute de cai putere. Nu vor lipsi întrecerile pe biciclete, skate-show şi demonstraţii de parkour. Auto Total Business Show e cel mai mare eveniment automotive din România cu noutăţi din domeniul pieselor auto originale. Accesul e disponibil între orele 10.00 şi 18.00, contra sumei de 20 de lei.

Alte evenimente la sfârşit de săptămână

André Rieu
André Rieu

André Rieu revine la Bucureşti pentru a susţine două concerte în Piaţa Constituţiei. Azi şi mâine, de la ora 20.30, celebrul violonist va cânta pentru români la un an distanţă de la prima serie de concerte susţinute în Bucureşti. Bilete la cele două reprezentaţii se mai găsesc pe eventim.ro la preţuri cuprinse între 172,8 şi 864 de lei. Traficul auto va fi restricţionat pe Bd. Unirii, în ambele sensuri, între bd. I.C. Brătianu şi bd. Libertăţii, dar şi pe bd. Libertăţii, ambele sensuri, pe sectorul cuprins între Calea 13 Septembrie şi bd. Naţiunile Unite (orele 17.00-01.00).

Festivalul de teatru pentru copii „Amintiri din copilărie” este tot ce şi-ar putea dori cei mici în acest sfârşit de săptămână. Personajele lor preferate, dar şi unele cum nu s-au mai văzut, îşi dau întâlnire în Parcul Kiseleff pentru reprezentaţii care îi vor bucura nespus. Mâine, între orele 11.00 şi 12.00, nu trebuie să rataţi paradele teatrelor pentru copii de pe Şos. Kiseleff. Accesul la eveniment e gratuit.

Târg cu dichis în Piaţa Amzei. „Ozosep” este numele târgului de bucate 100% naturale, aduse la Bucureşti de mici producători din Harghita şi Covasna. Organizatorii promit un festin al gusturilor deosebite, pe care nu îl puteţi rata în acest weekend. Cu mic, cu mare, sunteţi invitaţi să gustaţi gulaşul după o reţetă din Lupeni, Harghita, pregătit în ceaun uriaş la faţa locului, dar şi langoşul fierbinte cu brânză şi smântână deasupra şi cu un strop de usturoi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net