Teleorman. Doi morţi, după ce un autoturism a fost lovit de un tren. Mecanicul consumase alcool

Teleorman. Doi morţi, după ce un autoturism a fost lovit de un tren. Mecanicul consumase alcool

Ultima actualizare:

    Accidentul a avut loc pe strada Morii din comuna PloscaFoto: News.ro
Accidentul a avut loc pe strada Morii din comuna PloscaFoto: News.ro

Două persoane au murit, duminică seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Plosca, judeţul Teleorman. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi au stabilit că mecanicul de locomotivă avea o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Accidentul a avut loc pe strada Morii din comuna Plosca, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman. Salvatorii ajunşi la locul accidentului au constatat că şoferul, un bărbat, nu mai prezenta semne vitale. Pasagera din autoturism a fost scoasă inconştientă, ea fiind în stop cardio-respirator, însă nu a mai putut fi resuscitată. La locul accidentului au intervenit Detaşamentul de pompieri Alexandria cu un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere şi două ambulanţe SMURD, precum şi două autospeciale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman cu un echipaj cu medic şi o ambulanţă tip C. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal şi fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor accidentului care s-a soldat cu moartea celor două persoane, ambele în vârstă de 47 de ani, din comuna Plosca. Trenul circula pe ruta Alexandria - Roşiori de Vede."Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei", a transmis Poliţia Judeţeană Teleorman. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
pisica istock jpg
index (1) webp
facultate istock jpg
image
image