Testat pozitiv, managerul Spitalului Târgu-Jiu a contestat rezultatul, apoi a sunat la 112 că-i e rău

Ultima actualizare:

    Managerul a fost dus la spital cu izoletaFoto: arhivă/Mediafax
Managerul a fost dus la spital cu izoletaFoto: arhivă/Mediafax

Managerul Spitalului din Târgu-Jiu, Dumitru Vienescu, a sunat duminica dimineața la 112 și a solicitat o ambulanță, după ce a făcut febră și a început să se simtă rău. El fusese de joi testat pozitiv cu noul coronavirus, însă a refuzat internarea și chiar a contestat rezultatul.

Managerul era izolat la domiciliu de joi, de când rezultatul testului a ieșit pozitiv. Potrivit Hotnews, el contestase rezultatul, invocând faptul că aparatul nu este omologat prin ordin de ministru. A cerut un al doilea test la București, care a ieșit tot pozitiv, iar azi, pentru că a făcut și febră și a început să se simtă rău, a sunat la 112. A ajuns la spital, cu izoleta.

Alți 80 de angajați ai spitalului au fost testați și se află în izolare la domiciliu. Pentru o parte dintre ei, testele au ieșit negative. Nu și pentru directoarea de îngrijiri a spitalului, Claudia Motea, care a fost testată pozitiv. Ministrul Nelu Tătaru a anunțat ieri că la conducerea spitalului ar putea fi adusă conducere militară.

„Noi am cerut Consiliului de Administraţie să numească o conducere interimară, a fost o şedinţă. Consiliul de Administraţie a înaintat o propunere din persoanele aflate în planul de continuitate, am trimis propunerea respectivă la minister şi aşteptăm ordin de ministru, cred că mâine (luni - n.r.) o sa vină cu detalii. Deocamdată, nu va fi conducere militară”, a declarat pentru Mediafax Daiana Militaru, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medic doctor consult pexels jpg
fructe frigider istock jpg
micel santorini 1993180 jpg
image png
pisica getty1 jpeg
living room1 getty jpeg
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
image
image