Toamna vine cu 30 de grade Celsius!

Ultima actualizare:

    Copiii se vor putea  juca în parc până în  noiembrie, când sunt  anunţate 16 grade
Copiii se vor putea juca în parc până în noiembrie, când sunt anunţate 16 grade

Vremea a fost năbădăioasă în ultima vreme şi ne va supăra încă două zile cu ploi care apar când nu te aştepţi. Mai dăm o tură la mare sau ne pregătim de toamnă? Uite care e prognoza până la 1 decembrie!

Specialiştii britanici de la Centrul European de Prognoză spun că vom avea o toamnă lungă şi mai caldă decât ne-am obişnuit, în special în sudul ţării.

Ieri au fost până la 30 de grade în toate regiunile, dar şi în următoarele două săptămâni va fi mai cald decât ar trebui în această perioadă, în jur de 26 -30 de grade. Azi şi mâine mai sunt condiţii de ploaie slabă în aproape toate regiunile, din pricina unui val de aer rece care a coborât în viteză din nordul Rusiei. De joi, cerul va fi senin până în 6 septembrie, când din nou vor fi condiţii de precipitaţii, posibil în cantităţi importante.

  • SEPTEMBRIE. Va fi mai cald decât ne-am obişnuit în sudul şi estul ţării, iar în rest vor fi temperaturi normale, de 24-26 de grade. Precipitaţii importante vor fi în nordul ţării, iar în rest vor fi deficitare, cel mult 40 l/mp.
  • OCTOMBRIE. Doar în nordul ţării vor fi temperaturi normale pentru această lună, în restul ţării va fi mai cald decât ar trebui, în jur de 20 de grade. În Lunca Dunării, Muntenia şi Dobrogea, ploile vor fi puţine, dar în Transilvania sunt prognozate ploi în exces.
  • NOIEMBRIE. Se menţine aceeaşi situaţie: mai cald în sud, iar în celelalte regiuni se vor apropia de normalul perioadei, adică 14 -16 grade. În Lunca Dunării, Muntenia, sudul Moldovei şi în Deltă precipitaţiile vor fi puţine, cel mult 40 l/mp, dar în vestul şi nordul ţării vor fi cantităţi importante.


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Luna sângerie este un fenomen care apare în timpul unei eclipse totale de lună. Imagine din Mexico City FOTO Profimedia
Bitcoin, criptomonede, portofel virtual FOTO Shutterstock
image png
image png
Valletta, foto Shutterstock jpg
image png
Mirabela Grădinaru FOTO Profimedia
index webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net