Topul scumpirilor la alimente. Datele INS arată că rata inflației a urcat la 7,9, în octombrie

Ultima actualizare:

    Pentru coșul de cumpărături scoatem mai mulți bani din buzunar
Pentru coșul de cumpărături scoatem mai mulți bani din buzunar

Creşterea veniturilor nu mai ţine pasul cu scumpirile. La începutul toamnei, rata anuală a inflaţiei a depăşit majorările de salarii, pentru prima oară în acest an. Datele INS arată că a ajuns în octombrie la 7,9. Iată și topul scumpirilor la alimente.

Prețurile au crescut de la lună la lună, nu, însă, și salariile.

Potrivit celor de Institutul Național de Statistică (INS), rata anuală a inflației a urcat în octombrie la un nivel record de 7,9%. În condițiile în care, în ianuarie, era de doar 2,99%. 

Asta se traduce prin scumpiri pe toate liniile atât pentru alimente, cât și pentru alte produse și servicii. 

Topul majorărilor de prețuri arată că uleiul se situează pe primul loc, cu o creștere de 22,6%, urmează citricele şi alte fructe meridionale cu 19,9%, iar cartofii sunt mai scumpi cu 16,4%.

De asemenea, prețul la legume este mai mare cu 7,25%, iar al pâinii cu 6,35%.

Și nu vorbim despre prețurile maxime, ci despre cele medii, calculate de INS. Și mărfurile nealimentare s-au scumpit de la începutul anului, în medie, cu peste 10%.

Cele mai mari creșteri au fost la energie

Cele mai mari creșteri de prețuri au fost la energie: gaze naturale +46%, energie electrică + 23,1% și combustibili +21,3%.

În octombrie, gazele naturale s-au scumpit în medie cu 20% față de septembrie, arată statisticile oficiale. Și pentru unele servicii plătim acum mai mult: apă, canal, salubritate +6,98%, servicii poştale +5,53%, îngrijire medicală +4,97%, reparaţii auto + 4,57%, restaurante, cafenele + 4,2%.  

Iar valul de scumpiri nu se oprește aici! Într-un scenariu pesimist, rata anuală a inflației ar putea ajunge în decembrie la 10%, dacă se menține ritmul actual de creștere, cu aproximativ 1% pe lună.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kate, William și Harry, Foto Getty (2) jpg
image
image
image
image
image
image
stadion jpeg
240430 ukraine 98 woman mb 0911 8acfbf webp
cimitir ecologic1 jpg
zbor1 jpg
mona lisa gioconda leonardo da vinci foto afp jpg
eliza petrachescu captura video jpg
Jogging miscare sport exercitii FOTO Shutterstock jpg
Alegeri 2024  buletin vot FOTO Mediafax jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net